Preşedintele american Donald Trump a recunoscut ”formal”, luni, suveranitatea Israelului în Platoul Golan, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, punând astfel în scenă o susţinere majoră pe care i-o oferă premierului israelian, cu 15 zile înaintea unor alegeri legislative cu un rezultat incert în statul evreu, relatează AFP.
Şeful Guvernului israelian urmează însă să se întoarcă în ţară imediat după aceasta, nevoit să-şi scurteze vizita la ”prietenul” său american, prevăzută inţial să dureze două zile, în urma unui tir de rachetă din Fâşia Gaza, în noaptea de duminică spre luni, soldat cu şapte răniţi, în apropiere de Tel Aviv.
”Israelul nu va tolera asta”, a tunat Benjamin Netanyahu la Casa Albă. ”În momentul în care vorbim”, ”Israelul este pe cale să răspundă acestei agresiuni oarbe”, a adăugat el, promiţând să facă totul ”pentru a(-şi) apăra” ”poporul” şi ”statul”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Denunţând un ”atac de dispreţuit” şi ”oribil”, Donald Trump l-a asigurat că recunoaşte ”dreptul absolut al Israelului de a se apăra”.
Preşedintele Statelor Unite a semnat, apoi, în faţa camerelor de luat imagini, un decret prin care recunoaşte suveranitatea Israelului în Golan, aşa cum a promis săptămâna trecută într-un simplu tweet.
”Asta ar fi trebuit să aibă loc acum decenii”, a apreciat el, aşa cum a făcut la sfârşitul lui 2017, când a recunoacut Ierusalimul drept capitală a Israelului, deja o ruptură cu tradiţia diplomatică americană şi consensul internaţional.
ACEEAŞI CRAVATĂ ROŞIE
Israelul a cucerit o mare parte a Platoului Golan sirian (1.200 de kilometri pătraţi) în Războiul de Şase Zile, în 1967, după care l-a anexat în 1981. Această anexare nu a fost recunoscută vreodată de comunitatea internaţională, iar decizia lui Trump a fost dur criticată de numeroase ţări, în afară de Siria, care a denunţat din nou, luni, o ”atingere flagrantă” la adresa suveranităţii sale.
Vizibil satisfăcut, şeful Guvernului israelian a subliniat, în această ”zi istorică”, că ţara sa nu va renunţa ”vreodată” la Golan şi i-a mulţumit călduros, în mai multe rânduri, locatarului Casei Albe, pe care l-a salutat cu o strângere de mână apăsată.
În pofida faptului că miliardarul republican dezminte acest lucru, este vorba despre un cadou enorm pentru ”Bibi” - porecla premierului Netanyahu -, un om ”dur, inteligent, puternic”, în opinia sa.
Apropierea între cei doi - prezentaţi adesea ca fiind asemănători în relaţia lor cu puterea, alegătorii şi presa - era simbolic vizibilă luni până şi în ţinuta vestimentară identică - cravată roşu aprins, cămaşă albă şi costum închis la culoare.
”Israelul nu a avut miciodată un prieten mai bun ca dumneavoastră”, a reiterat Netanyahu, care se prezintă drept omul cel mai bine plasat să gestioneze relaţiile cu Statele Unite şi impetuosul lor preşedinte.
În schimb, ei nu au spus un cuvânt despre planul de pace israeliano-palestinian, pregătit de doi ani de Casa Albă, care ar urma să fie dezvăluit în săptămânile de după alegerile de la 9 aprilie.
Numai vicepreşedintele american Mike Pence l-a evocat vag, apreciind, la conferinţa anuaă a American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), un puternic lobby proisraelian, că deciziile controversate ale Washingtonului cu privire la Ierusalim şi Golan sunt ”în interesul păcii”, care trebuie să-şi pună ”fundaţiile în adevăr”.
Conducătorii palestinieni refuză, deja, orice rol de mediator al administraţiei Trump.
PANOURI PUBLICITARE URIAŞE
Benjamin Netanyahu, care se află la putere de un deceniu, este ameninţat cu inculparea de corupţie în trei dosare. Iar fostul şef de Stat Major Benny Gantz se prezintă ca un adversar important în alegeri.
Acest tête-à-tête în Biroul Oval are loc în urma unei alocuţiuni a lui Gantz la AIPAC.
”Forţa şi puterea trebuie să însoţească o moralitate foarte înaltă”, apledat el, în faţa unui şef de Guvern în exerciţiu acuzat că împarte societatea israeliană şi care are necazuri în justiţie.
El şi-a afişat fermitatea, dând asigurări că nu va ezita să ”folosească forţa în caz de nevoie” în faţa Iranului şi promiţând că armata israeliană va deţine în continuare controlul asupra securităţiiîn Cisiordania.
Şi alţi preşedinţi americani au întreţinut relaţii strânse cu lideri israeliani, însă alinierea Trump-Netanyahu este fără precedent.
În pofida faptului că se află la distanţă, locatarul Casei Albe este deja foarte prezent, în săptămânile campaniei electorale. Susţinătorii premierului au afiţat la intrările în Ierusalim şi Tel Aviv panouri publicitare uriaşe în care cei doi îşi strâng mâna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...