Preşedintele american Donald Trump a declarat, luni, în mod eronat, că gripa spaniolă promabil a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial, el menţionând incorect atât anul pandemiei cât şi cel în care s-a încheiat războiul, relatează USA Today.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Cea mai aprorpiată situaţie este din 1917, spun ei, marea pandemie. Cu siguranţă a fost ceva teribil, au murit 50 până la 100 de milioane de oameni, probabil a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial. Toţi soldaţii erau bolnavi. A fost o situaţie teribilă”, a spus Trump.

Donald Trump a făcut referire la gripa spaniolă, care a apărut în 1918. Primele infecţii s-au înregistrat în martie 1918 şi pandemia s-a încheiat în 1920.

Al Doilea Război Mondial a început în 1939 şi s-a încheiat în 1945.

Un oficial de la Casa Albă a declarat că Trump a făcut de fapt referire la Primul Război Mondial.

Gafa preşedintelui american a atras numeroase ironii în social media şi mulţi internauţi s-au grăbit să îl corecteze pe Trump.

“Ca să recapitulăm ce am învăţat din 2016 până acum... numărul 45 nu a citit Constituţia, nu a citit Biblia (dar îi place să ţină una invers) şi în mod clar nu a primit nicio lecţie de istorie. Sau... matematică? Cool, cool, foarte cool”, a scris pe Twitter actriţa şi activista Sophia Bush.

Actorul George Takei a postat şi el un mesaj referitor la gafa preşedintelui: “Preşedintele crede că gripa spaniolă probabil a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial pentru că ‘toţi soldaţii erau bolnavi’. Bom ba atomică a fost lansată asupra oraşului Nagasaki în urmă cu 75 de ani împliniţi ieri., punând capău unui război lung şi devastator cu un final violent. Amintiţi-vă istoria, nu o distorsionaţi”.

Walter Shaub, fost director al Oficiului American pentru Etică Guvernamentală, a reacţionat dur: “Preşedintele Statelor Unite ale Americii este cel mai prost om din lume”.

“Trump: În 1917, marea pandemie, când au murit 50 până la 100 de milioane de oameni, a pus capăt probabil celui de-al Doilea Război Mondial.

1.Pandemia a fost în 1918, nu 1917.

2.Aproximativ 37 de milioane de oameni au murit în al Doilea Război Mondial, nu 50 până la 100 de milioane.

3.Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1945, nu în 1917”, este şi mesajul lui Keith Boykin, analist politic şi autor.

Scriitoarea Amee Vanderpool a avut şi ea o reacţie ironică: “Trump spune că gripa spaniolă ‘probabil’ a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial. Gripa spaniolă a fost în 1918 şi WWII s-a încheiat în 1945. ‘Probabil’ este bine că Secret Service a scurtat conferinţa de presă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.