Fostul preşedinte Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, a descris miercuri drept o „zi a iubirii” ziua de 6 ianuarie 2021, când mii de susţinători ai săi au atacat Capitoliul din Washington DC în încercarea de a opri certificarea oficială a înfrângerii sale electorale în faţa democratului Joe Biden, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În timpul unei adunări cu un public latino, găzduită miercuri de reţeaua de televiziune în limba spaniolă Univision, un participant i-a spus lui Trump că doreşte să îi ofere fostului preşedinte american o şansă de a-i „recâştiga votul”, având în vedere îngrijorările sale cu privire la revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.

Mii de susţinători ai lui Trump au atacat în acea zi Capitoliul din Washington DC - sediul Congresului SUA - provocând pagube de milioane de dolari. Patru persoane au murit în ziua atacului, iar un agent de poliţie de la Capitoliu care a stat în calea protestatarilor a murit a doua zi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La evenimentul electoral din Miami, Trump a dat un răspuns lung în care a descris 6 ianuarie 2021 drept o „zi a iubirii” şi a spus că foştii oficiali ai administraţiei care s-au întors împotriva sa erau supăraţi că fuseseră concediaţi.

„Sper că într-o zi poate vom primi votul vostru”, a spus Trump în timp ce îşi încheia intervenţie. „Se pare că poate nu o voi face, dar şi asta este în regulă”, a adăugat el.

Trump a susţinut, de asemenea, afirmaţiile dezminţite potrivit cărora imigranţii din Ohio au mâncat animale de companie, spunând alegătorilor latino-americani că el „a spus doar ceea ce s-a relatat”.

În ultimele săptămâni, Trump a amplificat o afirmaţie falsă care a devenit virală, conform căreia imigranţii haitieni din Springfield, Ohio, furau animalele de companie ale locuitorilor sau luau animale sălbatice din parcuri pentru a le mânca. Nu au existat informaţii credibile conform cărora haitienii ar fi mâncat animale de companie, iar oficialii din Ohio - inclusiv republicani - au declarat în mod repetat că povestea este falsă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.