Fostul preşedinte american Donald Trump anunţă că intenţionează să se prezinte luni la pledoariile din deschiderea procesului său la Curtea Supremă a statului New York, în care este citat ca martor, şi în care magnatul imobiliar şi doi dintre copiii săi sunt acuzaţi de o ”umflare” în mod ”colosal”, timp de ani de zile, a activelor lor imobiliare, un proces care-i ameninţă imperiul imobiliar şi care reprezintă un preludiu al unui adevărat maraton judiciar al favoritului republicanilor în alegerile prezidenţiale din 2024, relatează AFP.
”Mă duc la tribunal mâine (luni) dimineaţa, pentru ca să mă bat penttru numele şi reputaţia mea”, a anunţat miliardarul duminică seara târziu într-un mesaj postat pe platforma sa de socializare, Truth Social, în care o cataloghează pe procuroarea generală a New Yorkului drept ”coruptă”, iar pe judecătorul care judecă dosarul drept ”dezechilibrat”.
”Tot acest dosar este o impostură!!!”, scrie el.
Donald Trump nu poate fi condamnat la închisoare în acest dosar, însă procesul va oferi o avanpremieră a proceselor următoare, care-i pot perturba campania electorală în vederea obţinerii învestiturii republicane.
Inculpat penal în patru dosare, care nu i-au afectat, pentru moment, popularitatea în rândul bazei electorale, Donald Trump urmează să compare, începând de la 4 martie, într-un tribunal federal, la Washington.
El este acuzat de o tentativă de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020, în care Joe Biden a obţinut o victorie.
El urmează să se înfăţişeze apoi în justiţia din statul New York cu privire la fraude contabile, iar apoi în Florida, cu privire la neglijenţă în gestionarea unor documente confidenţiale după ce a plecat de la Casa Albă.
Procesul care se deschide luni a căpătat în mod brusc o miză considerabilă săptămâna trecută, după ce judecătorul Arthur Engoron, care-l judecă, a apreciat că s-au stabilit ”fraude repetate” şi că Parchetul General al statului New York a demonstrat deja că Donald Trump şi ”statul major” al grupului său şi-au ”supraevaluat” activele cu sume cuprinse între 812 milioane şi 2,2 miliarde de dolari în perioada 2014-2021.
”LOVITURĂ MAJORĂ”
Prin urmare, acest judecător a dispus atât o retragere a licenţelor comerciale în statul New York ale lui Donald Trump şi ale celor doi copii ai săi, Eric Trump şi Donald Trump Jr, vicepreşedinţi executivi ai Trump Organization, cât şi o confiscare a societăţilor vizate în plângere, cu scopul ca acestea să fie încredinţate unor lichidatori.
În cazul în care ar fi aplicate, aceste sancţiuni ar aplica o ”lovitură majoră capacităţii lui Donald Trump de a face afaceri în statul New York”, apreciază un profesor de drept afacerilor de la Universitatea din Michigan, Will Thomas.
Donald Trump, care a făcut avere în domeniile imobiliar şi al cazinourilor, în anii '80, şi care a promis să conducă Statele Unite ca pe întreprinderile sale, ar pierde atunci controlul mai multor stindarde ale grupului său, precum Trump Tower, pe 5th avenue în Manhattan.
Aceste proprietăţi se află în centrul acuzaţiilor formulate de către procurorul Letitia James.
Ea acuză că suprafaţa tripelexului omului de afaceri în Trump Tower a fost triplată, iar imobilul de la numărul 40 pe Wall Street a fost supraevaluat cu 200 până la 300 de milioane de dolari în declaraţii financiare.
Reşedinţa de lux Mar-a-Lago din Florida şi mai multe terenuri de golf ale Trump Organization apar, de asemenea, în dosar.
Procurorul Letitia James cere să se recunoască şi alte încălcări ale legilor financiare şi să se aplice o amendă în valoare de 250 de milioane de dolari.
ZECI DE MARTORI
Donald Trump a respins mereu aceste acuzaţii şi îşi multiplică atacurile atât împotriva procurorului Letitia James, o aleasă democrată afroamericană pe care o cataloghează drept ”rasistă”, cât şi împotriva judecătorului Arthur Engoron, pen care-l cataloghează drept ”deranjat”.
El subliniază, pe reţeaua sa de socializare, că băncile care l-au împrumutat au fost rambursate ”în totalitate, cu dobândă, fără eşecuri şi frăă victime”.
Apărarea vrea să lupte împotriva evaluării activelor.
Procesul se anunţă tehnic, iar zeci de martori urmează să fie audiaţi, inclusiv trei dintre copiii lui Trump - Eric, Donald Jr şi Ivanka, vizată iniţial în plângere, dar care până la urmă nu a fost urmărită - sau fostul director financiar al Trump Organization, Allen Weisselberg, care a făcut închisoare după ce a pledat vinovat de fraudă fiscală în alt dosar vizând grupul.
Între martori se află şi fostu avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, care a devenit unul dintre inamicii săi juraţi, dar şi angajaţi ai băncilor care l-au împrumutat şi cabinetul de experţi contabili Mazars, care a decis în 2021 să nu mai lucreze pentru Trump Organization.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.