Preşedintele american Donald Trump a reiterat joi promisiunea de a retrage puţinele trupe americane care au mai rămas în Irak, dar a spus că Washingtonul va rămâne pregătit să ajute dacă Iranul va întreprinde orice acţiune ostilă, relatează Reuters.
Vorbind la prima sa întâlnire cu premierul irakian Mustafa al-Kadhimi, Trump a spus că aşteaptă cu nerăbdare ziua în care trupele americane vor părăsi Irakul, dar a spus că firmele americane ”încheie deja acorduri foarte mari în domeniul petrolului” în această ţară.
”Vom pleca în curând. Avem foarte puţini soldaţi în Irak...dar suntem acolo să ajutăm. Iar primul ministru ştie acest lucru. Dacă Iranul va face ceva, vom fi acolo să ajutăm poporul irakian”, a spus Trump.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele a refuzat să spună care este termenul pentru o retragere completă.
Prima întâlnire a preşedintelui Trump cu liderul irakian a avut loc pe fondul unei noi amplificări a tensiunilor dintre Washington şi Tehran, după ce Washingtonul a anunţat că va urmări să reimpună toate sancţiunile suspendate împotriva iranului, la Naţiunile Unite.
Al-Kadhimi, care a contestat puterea grupărilor armate aliniate Iranului din Irak, a fost numit în aprilie, devenind al treilea lider irakian după luni de zile de proteste, într-o ţară epuizată de război, corupţie şi dificultăţi economice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.