Preşedintele american Donald Trump şi Prima Doamnă Melania Trump au păstrat un moment de reculegere la bordul Air Force One, la ora locală 8.46 (15.46, ora României), care marchEază momentul în care primul avion deturnat de jihadişti a lovit World Trade Center, în urmă cu 19ani, relatează The Associated Press.
Unii jurnalişti care se aflau la bord au fost invitaţi să se alăture cuplului prezidenţial în sala de conferinţă.
Toţi pasagerii au păstrat un moment de reculegere.
Preşedintele american se afla în drum către Shanksville, în Pennsylvania, unde urmează să susţină un discurs cu ocazia comemorării victimelor zborului 93, care s-a prăbuşit pe un câmp, iar toate persoanele de la bord au murit, inclusiv piraţii jihadişti ai aerului.
Democratul Joe Biden, rivalul miliardarului newyorkez, a marcat acest moment la New York şi urmează să efectueze o vizită la Shanksville vineri după-amiaza (ora locală).
Un clopot a marcat, la Memorialul de la World Trade Center, începutul comemorării atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 la New York.
Un moment de reculegere a fost păstrat în oraş, marcând momentul în care primul avion deturnat de jihadişti a lovit turnul din nord.
Alte cinci momente marchează ceremoniile de vineri. Ele reprezintă momentele în care alte avioane au lovit al doilea Turn Geamăn, Pentagonul şi prăbuşirea avionului în Pennsylvania, dar şi momenele în care s-au prăbuşit turnurile.
În urma unei polemici din cauza măsurilor impuse împoriva răspândirii covid-19, la New York au loc două comemorări.
La ceremonia oficială, la Memorial, organizatorii, îngrijoraţi din cauză că se adună prea multă lume, difuzează înregistrări cu persoane care citesc numele celor aproximativ 3.000 de victime ale atentatelor.
Simultan, la o ceremonie organizată în stradă, rudele victimelor continuă tradiţia de a le citi numele personal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...