O înregistrare video difuzată de o organizaţie care lucrează cu dezertorii nord-coreeni arată cum autorităţile de la Phenian condamnă public doi adolescenţi la 12 ani de muncă silnică pentru că s-au uitat la filme şi videoclipuri muzicale ale artiştilor din Coreea de Sud, relatează Reuters.
Imaginile, care îi arată pe cei doi tineri de 16 ani din Phenian condamnaţi pentru că au vizionat filme şi videoclipuri muzicale sud-coreene, au fost publicate de către Institutul pentru Dezvoltarea Sudului şi Nordului (SAND).
Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent imaginile.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Coreea de Nord a impus ani de zile pedepse dure pentru oricine este prins că se bucură de divertisment sud-coreean sau copiază modul în care vorbesc sud-coreenii, într-un război împotriva influenţelor externe, de când a fost impusă o nouă lege radicală privind "gândirea antireacţionară" în 2020.
"Judecând după pedeapsa grea, se pare că acest lucru urmează să fie arătat oamenilor din întreaga Coree de Nord pentru a-i avertiza. Dacă este aşa, se pare că acest stil de viaţă al culturii sud-coreene este răspândit în societatea nord-coreeană", a declarat Choi Kyong-hui, preşedinte al SAND şi doctor în ştiinţe politice la Universitatea din Tokyo, care a dezertat din Coreea de Nord în 2001.
"Cred că acest videoclip a fost editat în jurul anului 2022... Ceea ce este supărător pentru (liderul nord-coreean) Kim Jong Un este că tinerii din generaţiile Millennials şi Z şi-au schimbat modul de gândire. Cred că lucrează pentru a-i întoarce la modul nord-coreean", a mai spus el.
Videoclipul, realizat de autorităţile nord-coreene, arată un proces public de amploare în care cei doi elevi în haine gri sunt încătuşaţi în timp ce sunt priviţi de aproximativ 1.000 de tineri într-un amfiteatru. Toţi tinerii, inclusiv cei doi de 16 ani, poartă măşti de protecţie, ceea ce sugerează că filmarea a fost făcută în timpul pandemiei COVID.
Elevii au fost condamnaţi, potrivit videoclipului, după ce au fost găsiţi vinovaţi de vizionarea şi răspândirea de filme, muzică şi videoclipuri sud-coreene timp de trei luni.
"Au fost seduşi de cultura străină... şi au sfârşit prin a-şi ruina vieţile", se arată în videclipul menţionat.
Coreea de Nord şi Coreea de Sud sunt încă în război din punct de vedere tehnic, după ce conflictul din 1950-53 s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat de pace, şi sunt împărţite de o zonă demilitarizată (DMZ) puternic fortificată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.