Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, anunţă că se pregăteşte demararea proiectului alternativei rutiere la DN 1, ”obiectiv investiţional de importanţă strategică”, în condiţiile creşterii valorilor de trafic înregistrate între Bucureşti şi Braşov. Va fi reabilitat Drumul Judeţean 102I Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov, în lungime de peste 25 de kilometri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pregătim startul lucrărilor de construcţie a alternativei rutiere la DN 1, prin reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 102I Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov. Acesta este unul dintre proiectele noastre prioritare în actualul mandat, prin implementarea cărora judeţul Braşov va atinge un nivel superior de conectivitate rutieră cu principalele căi naţionale şi europene de transport. (...) În această perioadă am urmărit cu consecvenţă toate etapele de lucru, de la elaborarea documentaţiilor pentru preluarea obiectivului în portofoliul Companiei Naţionale de Investiţii, obţinerea avizelor şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către guvern, până la partea de proiectare şi realizarea diverselor tipuri de activităţi cuprinse în proiect, toate acestea însemnând o muncă de echipă, un efort comun şi integrat din partea instituţiilor şi autorităţilor publice locale şi centrale, a finanţatorului, proiectantului şi constructorului”, a transmis, luni seară, ppreşedintele CJ Braşov, fostul ministru al Dezvoltării Adrian Veştea.

DJ 102I are o lungime totală de 25,63 km, din care 12,43 km se află pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov.

”Acest drum este un obiectiv investiţional de importanţă strategică, deoarece reprezintă o alternativă rutieră extrem de necesară transportului rutier din ţara noastră, cel puţin până la construirea autostrăzii Comarnic – Braşov, în condiţiile creşterii de la an la an a valorilor de trafic înregistrate între Bucureşti şi Braşov”, a mai transmis Veştea.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii CJ Braşov, Szenner Zoltán, administratorul public al judeţului Braşov, şi Mihai Pascu, directorul general al Direcţiei Generale de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice, au participat la o întâlnire de lucru, la sediul Consiliului Judeţean Prahova, pe tema implementării obiectivului investiţional ”Reabilitare şi modernizare DJ 102I Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov”.

”Scopul şedinţei a fost analizarea stadiului proiectului şi accelerarea implementării lui, prin parcurgerea într-un timp cât mai scurt a tuturor etapelor premergătoare demarării lucrărilor. Cu acest prilej, s-a stabilit un calendar de lucru agreat de toate părţile implicate, cu termene şi responsabilităţi clare. În momentul de faţă, administraţiile publice judeţene din Braşov şi Prahova au definitivat coridoarele de expropriere necesare realizării drumului, astfel că pasul următor îl reprezintă emiterea de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a Ordinului de Ministru prin care vor fi scoase din fondul forestier suprafeţele expropriate. Ulterior, ocoalele silvice din ambele judeţe cu suprafeţe forestiere afectate de decizia ministerială vor efectua defrişările necesare pentru asigurarea structurii rutiere, după care cele două consilii judeţene vor aproba hotărârile de predare a amplasamentelor libere de sarcini către CNI în vederea începerii lucrărilor de execuţie”, a transmis CJ Braşov.

Instituţia precizează că în sarcina sa intră asigurarea coexistenţei viitoarei infrastructuri rutiere cu reţeaua de medie şi joasă tensiune, respectiv cu cea de înaltă tensiune.

”Astfel, în perioada imediat următoare vor fi realizate studiile de coexistenţă, în colaborare cu DEER Electrica Transilvania Sud şi Transelectrica, în urma cărora reţelele situate pe amplasamentul viitoarelor lucrări vor fi deviate sau relocate.

O altă responsabilitate asumată de CJ Braşov o reprezintă construirea trotuarelor pe porţiunea rutieră din intravilanul municipiului Săcele, astfel că pe lista de investiţii din acest an se va regăsi realizarea Studiului de Fezabilitate pentru această lucrare.  

De menţionat este că primăriile Săcele şi Valea Doftanei au emis autorizaţiile de construire pentru cele două tronsoane de drum aflate pe teritoriul lor administrativ, respectiv pentru segmentul de 12,43 km situat în judeţul Braşov şi pentru cel în lungime de 13,20 km care continuă în judeţul Prahova”, a mai transmis CJ Braşov.

La finalul lucrărilor, DJ 102I va avea o structură rutieră modernizată în totalitate. Va fi un drum cu o lăţime a platformei de 8 metri, urmând să aibă două benzi de circulaţie, acostamente, rigole, poduri şi podeţe transversale noi, accese la drumurile laterale modernizate şi spaţii de parcare amenajate.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.