Doi voluntari francezi din domeniul ajutorului umanitar au fost ucişi în regiunea Herson din sudul Ucrainei, au declarat guvernatorul regional şi alţi oficiali, relatează presa franceză.
Guvernatorul din Herson, Oleksandr Prokudin, a declarat că atacul rusesc asupra localităţii Berislav a ucis doi cetăţeni francezi şi a rănit alţi trei străini. "Voluntari străini au fost ucişi şi răniţi în urma unei lovituri inamice la Beroslav", a scris guvernatorul regiunii Herson pe Telegram, fără să precizeze funcţiile exacte ale acestor "voluntari" - o expresie folosită adesea pentru a desemna lucrătorii din organizaţiile umanitare. El a prezentat "sincere condoleanţe familiilor celor decedaţi".
Nu se ştie dacă aceştia erau lucrători umanitari sau "voluntari" ai armatei ucrainene, notează Le Figaro. Contactat joi seara de AFP, Ministerul francez de Externe nu a răspuns imediat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit TF1, Ambasada Ucrainei în Franţa a transmis condoleanţele în urma morţii celor doi francezi în apropiere de Herson. "Ei au venit în Ucraina într-o misiune umanitară şi solidaritatea lor nu va fi niciodată uitată", afirmă Ambasada Ucrainei.
Procurorii din regiune au declarat că forţele ruseşti au lansat un atac în masă cu drone în zonă în jurul orei locale 16.00. Poliţia a declarat că un cetăţean ucrainean a fost, de asemenea, rănit.
Poliţia naţională ucraineană a precizat că doi bărbaţi de naţionalitate franceză au murit în urma unui atac cu drone şi că trei bărbaţi şi o femeie au fost răniţi. Aceasta a anunţat pe Telegram că a deschis o anchetă pentru încălcarea legilor şi cutumelor de război. "Toate victimele veniseră în regiunea Herson în calitate de voluntari", a transmis poliţia ucraineană.
Oraşul Berislav, care avea 12.000 de locuitori înainte de război, este o localitate situată pe malul vestic al fluviului Nipru, în regiunea Herson, care a fost abandonată de forţele ruse la sfârşitul anului 2022. De atunci, trupele ucrainene şi-au stabilit câteva poziţii inclusiv pe malul estic, unde s-au retras forţele ruseşti. Acestea continuă să bombardeze intens malul vestic şi alte părţi ale regiunii Herson din zonele de pe malul estic unde s-au retras.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.