Liderul PSRM, Igor Dodon, este convins că va obţine victoria în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. El a declarat că cetăţenii vor pace şi i-a îndemnat pe oponenţii săi să recunoască rezultatele scrutinului, potrivit deschide.md.
"Majoritatea cetăţenilor vor ca ţara să meargă într-o direcţie mai bună. Eu voi fi un preşedinte al tuturor, indiferent de viziuni. Scopul nostru este ca viaţa să fie mai bună. Cetăţenii vor pace, ca situaţia să se liniştească, ca să trăiască mai bine. Eu sper că noi nu vom ajunge la proteste. Doresc ca oponenţii să monitorizeze procesul de votare, iar după pronunţarea rezultatelor să le recunoască", a spus Dodon, după ce a votat.
Până la ora 09:30, votaseră peste 160.000 de persoane, respectiv 5,68% din numărul total de alegători, prezenţa fiind mai mică faţă de primul tur. Potrivit datelor CEC, în primul tur până la ora 09:30 au votat 212.569 de persoane, respectiv 7,51%.
Aproape trei milioane de cetăţeni moldoveni sunt aşteptaţi duminică la secţiile de vot pentru a-şi alege preşedintele în al doilea tur al scutinului prezidenţial, care va decide continuarea drumului european sau o apropiere de Moscova. Secţiile de vot s-au deschis la ora 7.00, iar alegătorii moldoveni sunt aşteptaţi să decidă până la ora 21.00 între prooccidentala Maia Sandu şi socialistul Igor Dodon.
În primul tur al scrutinului, Igor Dodon a fost votat de 47,98% din numărul total al alegătorilor prezenţi la urne, iar Maia Sandu de 38,71%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.