Documente referitoare la vaccinul împotriva covid-19 al alianţei Pfizer/BioNTech au fost piratate, potrivit laboratorului american, în atacul cibernetic de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care a anunţat o anchetă, fără să prezinte elemente despre data anchetei sau posibilii autori, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este important să notăm că nici sistemul BioNTech şi nici cel al Pfizer nu au fost încălcate în acest incident şi că nu avem cunoştinţă de piratrea vreunor date personale”, a anunţat miercuri într-un comunicat Pfizer.

”Aşteptăm informaţii suplimentare despre ancheta EMA şi vom reacţiona adecvat, conform dreptului european”, anunţă compania americană.

”Date fiind consideraţiile cruciale privind sănătatea publică şi importanţa transparenţei, continuăm să furnizăm elemente clare despre toate aspectele dezvoltării vaccinului şi procesului de reglementare”, adăuga laboratorul.

Mai multe tentative de piratare au vizat, în ultimele săptămâni, laboratoare farmaceutice din întreaga lume.

Momentul acestor atacuri nu pare deloc ales la întâmplare, în contextul în care cursa vaccinurilor împotriva covid-19 este în toi.

EMA urmează să decidă cel maii târziu până la 29 decembrie cu privire la autorizarea vaccinului Pfizer/BioNTech, care a primit deja undă verde în Marea Britanie, Bahrain şi Canada.

Agenţia europeană urmează, de asemenea, să se pronunţe cu privire la vaccinul împotriva covid-19 al companiei americane Moderna până la 12 ianuarie.

EMA examinează de asemenea vaccinurile dezvoltate de Universitatea Oxford şi AstraZeneca şi de către Johnson & Johnson.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.