Discursul despre starea Uniunii al lui Donald Trump a fost perturbat de către tatăl unei victime a atacului armat de la Parkland, Fred Guttenberg, care nu a apreciat deloc alocuţiunea şefului statului american, relatează The Huffington Post.
”Ştiu că voi fi dat afară, dar nu pot să accept asta”, i-ar fi spus Fred Guttenberg vecinului său, în Camera Reprezentanţilor, la Washington, cu câteva secunde înainte să întrerupă discursul lui Trump.
Un susţinător fervent al unei legislaţii mai restrictive a armelor de foc după ce fiica sa, Jaime, a fost ucisă în atacul armat de la Parkland, Fred Guttenberg şi-a exprimat nemulţumirea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Trump, un apropiat al atotputernicului lobby al armelor de foc, a strecurat în alocuţiunea sa un mesaj adresat susţinătorilor armelor de foc (”pro-gun”).
”Aşa cum credem în privinţa libertăţii de exprimare, credem că această altă libertate fundamentală este de asemenea ameninţată din toate părţile în ţara noastră. În calitate de preşedinte, eu vă voi proteja întotdeauna dreptul de a purta o armă”, a declarat Trump, referindu-se la al Doilea Amendament al Constituţiei Statelor Unite.
Fred Guttenberg, invitat să asiste la alocuţiune de către Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, i-a strigat lui Trump că ”există victime ale violenţei armelor de foc, ca fiica mea!”.
El a strigat acest lucru de la balconul în care era aşezat şi a făcut capetele din hemiciclu să se întoarcă spre el.
Imediat, securitatea i-a cerut să părăsească sala şi l-a escorat afară.
Numeroşi democraţi l-au aplaudat zgomotos, susţinându-l pe Fred Guttenberg.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...