Directorul general al gigantului industrial Lockheed Martin, Marillyn Hewson, i-a promis preşedintele ales al SUA, ,Donald Trump că va lua măsuri pentru reducerea ”agresivă” a costului programului de dezvoltare a avioanele de luptă F-35, estimat în prezent la 379 miliarde de dolari, relatează Reuters.
Donald Trump a scris luna aceasta pe Twitter că au scăpat de ”sub control” toate costurile asociate programului de dezvoltare a avioanelor de vânătoare F-35, estimate în prezent la 379 miliarde de dolari, şi a promis că va economisi miliarde de dolari odată ce ajunge la Casa Albă.
Hewson a declarat că a avut o discuţie cu preşedintele ales şi a dat asigurări că a auzit ”tare şi clar” mesajul lui Trump referitor la reducerea costurilor.
”I-am arătat angajamentul meu personal de a reduce costurile într-un mod agresiv”, a afirmat directorul Lockheed Martin.
Acţiunile Lockheed au încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,3% pe bursa de la New York, aproape de cel mai slab nivel de la aflarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din SUA.
F-35 este un produs crucial pentru viitorul grupului american, reprezentând 20% din vânzările de 46,1 miliarde dolari din ultimul an fiscal.
Trump a cerut recent şi anularea achiziţiei unui nou avion Air Force One de la Boeing, susţinând că noul avion prezidenţial este de-a dreptul ”ridicol” şi mult prea scump.
Până în momentul în care aeronava va fi livrată, costul total va depăşi 4 miliarde de dolari.
Air Force One este mult mai scumpă decât avioanele comerciale obişnuite, din cauza pachetului de comunicaţii şi de măsuri de apărare pe care le include.
Boeing a fost singura alegere pentru Air Force One, pentru că este o companie americană şi construieşte aeronave cu patru motoare, necesare pentru a susţine greutatea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...