Premierul suedez Magdalena Andersson denunţă miercuri acţiunea unor deputaţi din cadrul Partidului de Stânga (fost comunist) care au pozat cu steagul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în timp ce Stockholmul încearcă să intre în graţiile Turciei pentru a adera la NATO, relatează AFP.
”PKK se află pe lista unor organizaţii teroriste nu doar în Suedia, dar şi în UE, iar a poza cu acest fel de steaguri este extrem de deplasat”, declară într-un interviu acordat agenţiei suedeze de presă TT Magdalena Andersson.
Suedia şi Finlanda au semnat marţea trecută un acord cu Turcia, care şi-a ridicat imediat vetoul faţă de aderarea acestor două ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acest text se confirmă că Stockholmul şi Helsinki consideră PKK o organizaţie teroristă şi că cele două capitale se angajează să nu susţină diverse grupări vizate de Amkara, între care şi mişcarea armată kurdă YPG din Siria.,
Suedia şi Finlanda se angajează de asemenea să examineze ”prompt şi minuţios” cereri de extrădare turceşti.
Acest acord a provocat îngrijorări în cadrul importantei comunităţi kurde din Suedia şi critici în partide stânga suedeze, care acuză Guvernul de faptul că a cedat prea mult în faţa preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.
Această acţiune a mai multor parlamentari din cadrul Partidului de Stânga a avut loc marţi, în cadrul unei Şcoală de Vară a partidelor suedeze, pe Insula Gotland.
Ei pozează cu staguri ale PKK, dar şi ale YPG şi mişcării armate a femeilor kurde YPJ.
Deputata Lorena Delgado Varas, una dintre deputaţii care au pozat cu aceste steaguri, a deplâns ipocrizia Stockholmului faţă de grupuri kurde din Siria care au luptat împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
”Acum (le) întorc spatele şi se apropie de dictatorul Erdogan. Doar pentru a adera la NATO”, denunţă ea într-un mesaj postat pe Twitter.
Partidul de Stânga (fost comunist) - ostil aderării la NATO - este unul dintre partidele care o susţin pe Magdalena Andersson în Parlament, însă fără să facă parte din Guvern.
Turcia a dat undă verde primei faze a candidaturii la aderare a Suediei şi Finlandei, însă Parlamentul turc urmează să ratifice această aderare.
Ankara a ameninţat că această ratificare este condiţionată de respectarea angajamentelor pe care şi le-au asumat Stockholmul şi Helsinki.
Erdogan a dezvăluit săptămâna trecută că Suedia a ”promis să extrădeze 73 de terorişti” care trăiesc pe teritoriul suedez, în pofida faptului că în acordul semnat în marja unui summit NATO, la Madrid, nu figurează niciun angajament de acest fel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...