Un rus, Andrei Medvedev, în vârstă de 26 de ani, care se prezintă ca fiind un fost mercenar din grupul paramilitar Wagner a reuşit să fugă peste frontiera ruso-norvegiană în Arctica şi urmează să ceară azil în Norvegia, anunţă luni avocatul acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Andrei Medvedev a fost arestat după ce a trecut ilegal frontiera, în noaptea de joi spre vineri, declară AFP avocatul norvegian al acestuia, Brynjulf Risnes.

”El este pregătit să vorbească despre experienţa sa în cadrul grupului Wagner oamenilor care anchetează crime de război”, declară avocatul.

CONTRACT PRELUNGIT ÎMPOTRIVA VOINŢEI

Într-un interviu difuzat de către ONG-ul Gulagu, cel care afirmă că este un dertor, spune că i-a fost prelungit contractul împotriva voinţei sale, după mai multe luni de luptă în Ucraina, în serviciul acestei organizaţii ruse condusă de către omul de afaceri Evgheni Prigojin.

”Foştii mei angajaţi au încercat să mă găsească, societatea Wagner, Prigojin şi banda sa, FSB-ul (Securitate de Stat Rusă). Ei au emis un aviz de căutare cu privire la crimă (împotriva mea) prin Ministerul rus de Interne”, declară tânărul.

”Eram ameninţat să fiu răpit, asasinat, împuşcat şi chiar mai rău, condamnat la baros ca Nujin”, un fost deţinut şi dezertor din Wagner, a cărui execuţie înfiorătoare cu barosul a fost filmată şi făcută publică la jumătatea lui noiembrie.

El dă asigurări că a fost şeful unei secţii de 12 oameni şi povesteşte că a traversat un râu îngheţat, Pasvik, care desparte Rusia de Norvegia, în Marele Nord, cu o patrulă rusească pe urnele sale.

”Am auzit lătrături de câini, m-am întors, am văzut oameni cu lanterne la aproximativ 150 de metriâ care fugeau către mine”, declară el.

”Am auzit două focuri de armă, gloanţele au şuierat nu prea departe (...). Am fugit pe gheaţă şi ajutându-mă de lumina caselor vreo doi kilometri”, continuă el.

Potrivit avocatului său, el s-a dus la norvegieni şi le-a spus că a trecut ilegal frontiera, după care a fost arestat imediat de către poliţie.

ATROCITĂŢI

Potrivit lui Brynjulf Risnes, clientul său a decis să nu-şi prelungească contractul cu Wagner, după ce a trăit ”nişte lucruri complet diferite faţă de ceea ce se aştepta”.

AFP scrie că nu a fost în măsură să confirme în mod independent faptul că tânărul rus a luptat în cadrul Wagner.

Acest grup de mercenari, foarte prezent în Africa, este suspectat de numeroase atrocităţi în Ucraina.

În prezent, grupul paramilitar rus se află în fruntea confruntărilor armate în vederea cuceririi orăşelului Soledar, în estul Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.