Reîncarnarea lui Dalai Lama „trebuie să respecte legile din China”, a informat Partidul Comunist, reluând declaraţii mai vechi, în contextul problemelor de sănătate ale liderului spiritual tibetan, care a fost externat din spital, unde s-a aflat ca urmare a unei infecţii respiratorii, informează CNN şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Laureatul Nobel pentru pace, în vârstă de 83 de ani, care a fost transportat la un spital din capitala indiană New Delhi pentru a fi tratat pentru o infecţie respiratorii, şi-a revenit.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lu Kang, a declarat că Beijingul nu este la curent cu situaţia celui de-al 14-lea Dalai Lama. Însă a adăugat că există „reguli clare” privind reîncarnarea acestui „Buddha în viaţă”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Reîncarnarea lui Buddha în viaţă trebuie să respecte legile şi regulile chineze şi ritualurile religioase şi convenţiile istorice”, a declarat Lu, adăugând că Beijingul respectă libertatea religioasă a tuturor cetăţenilor.

Dalai Lama a locuit în India de când a plecat în exilul uatoimpus din Tibet în 1959 după ce a ajuns armata chineză în regiunea despre care Beijingul susţine că a aparţinut mereu Chinei.

De atunci, el a devenit o celebritate internaţională, câştigând un premiu Nobel pentru pace. El a rămas totuşi un critic al guvernului chinez.

Spitalizarea lui Dalai Lama a ridicat din nou întrebări cu privire la soarta tibetanilor şi a religiei lor după ce acesta va deceda.

Nu este clar dacă Dalai Lama îşi va permite să se reîncarneze după ce moare. Liderul tibetan a sugerat în ultimii ani că ar putea fi ultima persoană care poartă acest titlu.

După moartea lui Dalai Lama, înalţii prelaţi Lama din tradiţia Gelugpa caută „reîncarnarea sa”, proces care poate dura chiar doi-trei ani.

Într-un comunicat emis în 2011, Dalai Lama a precizat că este nepotrivit ca guvernul chinez să supervizeze reîncarnarea sa.

„Ei spun că aşteaptă moartea mea şi vor recunoaşte un al 15-lea Dalai Lama ales de ei. Este clar având în vedere regulile recente şi declaraţiile că au o strategie pentru a păcăli tibetanii”, a afirmat el.

Liderul tibetan a precizat în comunicat că se va consulta cu călugării când va avea 90 de ani pentru a decide dacă instituţia lui Dalai Lama ar trebui să continue.

O implicare a guvernului chinez nu este fără precedent. În anii '90, procesul de a căuta reîncarnarea celui de-al 11-lea Panchen Lama, un alt lider spiritual tibetan important, s-a încheiat cu o controversă după ce candidatul ales de Dalai Lama a dispărut şi un succesor selectat de guvernul chinez i-a luat locul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.