Un cutremur puternic, de magnitudinea 7,3, a avut loc duminică în estul Indoneziei, potrivit Institutului american de geofizică USGS, care nu a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP.
Cutremurul a avut loc imediat după ora locală 18.00 (12.00, ora României) pe Insula Halmahera, în arhipelagul Molucelor, la o adâncime de zece kilometri.
”Cutremurul a fost destul de puternic şi a scos locuitorii din case. Mulţi au intrat în panică şi aşteaptă pe străzi”, a anunţat Mansur, un reprezentant local al Agenţiei de gestionarea catastrofelor contactat de AFP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Autorităţile evaluau situaţia, însă nu existau informaţii despre eventuale victime sau pagube imediat, a anunţat acest responsabil care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume.
Indonezia, un arhipelag de aproximativ 17.000 de insule şi insuliţe, format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi eurasiatică - se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o intensă activitate seismică.
Un cutremut cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tusnami, la Palu, pe Insula Sulawesi, s-a soldat anul trecut cu 2.200 de morţi şi mii de persoane date dispărute.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.