Au avut loc cel puţin 100 de replici cu magnitudinea de 4,0 sau mai mare de la cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit luni dimineaţă, ora locală, sudul Turciei, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite, transmite CNN.
Pe măsură ce timpul de la cutremurul iniţial se prelungeşte, frecvenţa şi magnitudinea replicilor tind să scadă.
Cu toate acestea, replicile de peste 5,0 - 6,0 sunt încă susceptibile de a se produce şi aduc un risc de deteriorare suplimentară a structurilor compromise de cutremurul iniţial. Acest lucru aduce o ameninţare continuă pentru echipele de salvare şi supravieţuitori.
Replicile se întind pe o distanţă de peste 300 de kilometri de-a lungul zonei de falie care s-a rupt în sudul Turciei, orientată de la sud-vest la nord-est şi care se întinde de la graniţa cu Siria până în provincia Malatya.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.