Un cutremur de şase grade pe scara Richter a avut loc marţi în sudul Filipinelor, anunţă Institutul american de geofizică USGS, iar autorităţile locale au avertizat cu privire la eventuale pagube materiale şi replici, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Seismul a avut loc către ora locală 14.00 (7.00, ora României), în apropiere de satul San Mariano, în provincia Davao de Oro, pe Insula Mindanao, în sudul arhipelagului.

Un angajat de la Biroul catastrofelor din Maragusan a declarat AFP informaţii despre o alunecare de teren pe un drum naţional erau în curs de verificare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nu am primit informaţii despre alte pagube sau victime, dar verificăm în satele din zonă”, a declarat el sub protecţia anonimatului.

”Obiecte s-au zguduit pe birou, dar nu au fost pagube”, a declarat acest angajat.

Cutremure au loc zilnic în Filipine, care se află pe Centrua de Foc a Pacificului, o zonă cu o activitate seismică şi vulcanică intense.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.