Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade s-a produs, duminică, la frontiera dintre Iran şi Turcia. Cel puţin şapte persoane au murit de partea turcă, între care trei copii, iar în Iran s-au înregistrat 25 de răniţi, conform autorităţilor.
Seismul s-a produs la ora locală 09.23, iar epicentrul său a fost localizat în satul Habash-e Olya, din nord-vestul Iranului, la mai puţin de 10 kilometri de frontiera cu Turcia.
În Turcia, şapte persoane, între care trei copii, au murit în provincia Van, a anunţat ministrul turc de Interne, Süleyman Soylu.

Alte cinci persoane au fost rănite şi sunt spitalizate, în timp ce altele sunt încă sub dărâmături, a spus Soylu, precizând că "eforturile de căutare continuă".
În Iran, 25 de persoane au fost rănite, şapte având nevoie de spitalizare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.