Curtea Supremă a Regatului Unit speră să prezinte o hotărâre cu privire la legitimitatea suspendării Parlamentului la începutul săptămânii viitoare, a anunţat preşedinta acesteia, Brenda Hale, după trei zile de audieri, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lucrările celor două Camere ale Parlamentului au fost suspendate în noaptea de 9 spre 10 septembrie, la cererea premierului Boris Johnson.

Însă critci ai şefului Executivului îl acuză de faptul că a încercat, înainte de toate, să reducă Legislativul la tăcere, pentru a părăsi Uniunea Eurpeană (UE) fără acord la 31 octombeie.

O curte de justiţie de la Edinburgh le-a dat dreptate, hotărând la 11 septembrie că suspendarea este ilegală şi este necesar să fie anulată.

Guvernul a sesizat imediat Curtea Supremă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.