Curtea Supremă din Venezuela, pe care majoritatea observatorilor o consideră aservită guvernului, a validat joi realegerea preşedintelui Nicolas Maduro, chiar dacă opoziţia, care revendică victoria, declarase „nulă şi neavenită” orice decizie a Înaltei Curţi pe această temă, relatează AFP.
Curtea „certifică incontestabil materialul electoral şi validează rezultatele alegerilor prezidenţiale din 28 iulie 2024, emise de Consiliul Naţional Electoral (CNE), în care cetăţeanul Nicolas Maduro Moros a fost ales preşedinte al Republicii Bolivariene Venezuela pentru perioada constituţională 2025-2031”, a declarat preşedintele acesteia, Caryslia Rodriguez.
Însuşi Nicolas Maduro a fost cel care, la începutul lunii august, a cerut Curţii Superioare de Justiţie (TSJ) să-i valideze victoria.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Anunţul realegerii preşedintelui socialist pentru un al treilea mandat a declanşat manifestaţii spontane, care au fost reprimate cu brutalitate. Potrivit autorităţilor, 25 de persoane au fost ucise, 192 au fost rănite şi 2.400 au fost arestate.
Nicolas Maduro a fost declarat învingător cu 52% din voturi de către CNE, care nu a furnizat însă rapoartele secţiilor de votare, susţinând că a fost victima pirateriei informatice. Opoziţia şi numeroşi observatori consideră că un astfel de atac este puţin plauzibil şi văd în acesta o manevră a guvernului de a evita divulgarea numărului exact de voturi.
Potrivit opoziţiei, care a făcut publice procesele-verbale obţinute de observatorii săi, candidatul său Edmundo Gonzalez Urrutia a câştigat alegerile cu peste 60% din voturi.
„Domnilor de la TSJ: nicio decizie nu va înlocui suveranitatea populară. Ţara şi lumea sunt conştiente de părtinirea dumneavoastră şi, în consecinţă, de incapacitatea dumneavoastră de a rezolva conflictul; decizia dumneavoastră nu va face decât să agraveze criza”, a declarat Edmundo Gonzalez Urrutia pe reţelele sociale, cerându-i din nou lui Nicolas Maduro să permită o „tranziţie politică” paşnică.
Preşedinta Curţii Supreme reiterase în cadrul unei audieri anterioare că deciziile sale sunt „definitive”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.