Competiţia în vederea înlocuirii Angelei Merkel la conducerea partidului său conservator şi poate, după aceea, a Germaniei, începe marţi, în urma anunţul-şoc a retragerii treptate de la putere a cancelarului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Asumându-şi consecinţele unei dureroase derute electorale în Hesse, Angela Merkel, în vârstă de 64 de ani, a anunţat luni că îşi pune capăt carierei politice peste trei ani, după cel de-al patrulea mandat.

”A venit timpul să se deschidă un nou capitol”, a subliniat ea, insistând că şi-a stabilit dintotdeauna ca obiectiv să părăsească scena politică ”cu demnitate”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Şefa Guvernului, aflată la cârma primei economii din Europa de 13 ani, urmează să facă primul pas decisiv către ieşire peste o lună şi ceva, când va preda conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU), pe care o conduce de 18 ani.

TREI CANDIDAŢI

Trei candidaţi s-au anunţat deja pe plan intern la succesiunea lui Merkel la preşdinţia CDU, un post considerat o trambulină către Cancelarie.

Între ei se află secretara generală a partidului Annegret Kramp-Karrenbauer şi ministrul Sănătăţii Jens Spahn.

Alţii ar putea să le urmeze exemplul, precum liderul puternicei regiuni Renania de Nord-Westfalia Armin Laschet, care nu exclude să se lanseze în cursă.

Cancelarul a insistat asupra faptului că nu are un favorit la succesiunea sa. Noul lider va fi ales de 1.000 de delegaţi reuniţi în Congres, pe 7 şi 8 decembrie, la Hamburg.

Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită ”AKK”, este potrivit presei protejata lui Merkel, care a propus-o în postul de secretară generală, în februarie. Cele două au în comun o linie politică mai degrabă de centru.

OPOZIŢIE INTERNĂ

Susţinător al unui viraj la dreapta, ambiţiosul Jens Spahn, în vârstă de 38 de ani, este considerat ”şeful opoziţiei interne” sau ”starul contestat al CDU”.

El a contestat-o în continuu pe Merkel în probleme legate de imigraţie, după decizia sa istorică de a primi peste un milion de migranţi în 2015 şi 2016.

Însă ar fi lipsit de experienţă în ochii anumitor cadre dein CDU.

O fostă stea în ascensiune în partid, Friedrich Merz a hotărât, de asemenea, să îşi încerce norocul, deşi a părăsit scena politică de mult timp, din cauza rivalităţii sale ancestrale cu Angela Merkel.

Atât prieteni, cât şi rivvali politici au salutat hotărârea Angelei Merkel - atât de mulţi germani par sătui de stilul său de a guverna, bazat pe căutarea permamentă a compromisului, eventual neluarea deciziei.

Va reuşi ea, oare, să mai rămână trei ani, având în vedere slăbirea sa politică şi riscul ca aceasta să se accentueze? mai ales în contextul în care succesorul său la CDU va trebui să se demarce de Merkel, dacă vrea să aibă şanse să ajungă la Cancelarie.

”După ce Angela Merkel va renunţa la preşedinţia CDU, în decembrie, mandatul său de cancelar nu va mai dura mult”, prezice un editorialist de la Der Spiegel. ”Este sfârşitul unei ere”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Wolfgang Schaüble, un veteran al politicii germane, pare să o mai susţină doar din vârful buzelor. ”Vom face tot ceea ce putem pentru a evita impresia de răţuşca cea urâtă”, a declarat el pentru postul de televiziune Deutsche Welle (DW).

Angela Merkel pare de-acum şi mai mult un cancelar suspendat, care are de înfruntat dicultăţile Partidului Social Democrat (SPD), partenerul său. SPD înşiră scrutine-calamotoase şi ar putea fi tentat să treacă în orice moment în opoziţie.

”SPD-ul rămâne într-o criză existenţială care ar putea să conducă uşor la hotărârea de a părăsi Guvernul anul viitor”, apreciază un analist de la Banca ING-Diba, Carsten Brzeski.

”Presiunea va fi cu atât mai puternică cu cât CDU se îndreaptă către dreapta cu altă conducere”, subliniază Charles Lichfield, un analist de la Eurasiagroup.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.