Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) al lui Jordan Bardella şi aliaţii săi ar urma să obţină între 240 şi 270 de mandate de deputat în urma alegerilor legislative de duminică, cu un scor de peste 33%, o performanţă istorică, urmat de Noul Front Popular (NFP) cu 27,99% şi Ensemble! cu 20,04%, relatează Le Figaro.
Potrivit cotidianului, 76 de deputaţi au fost aleşi din primul tur, peste 100 au rămas în curse de trei, iar turul doi se anunţă ”pasionant”, comentează ziarul.
Aproximativ 50 de milioane de francezi au fost chemaţi la urme duminică, inclusiv peste două milioane de alegători care locuiesc în străinătate, iar Le Figaro prezintă cum au votat aceştia din urmă în marile oraşe ale lumii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
BRUXELLES VOTEAZĂ CU STÂNGA, LONDRA CU CENTRUL
La Londra, unde locuiesc aproape 225.000 de francezi, candidatul majorităţii prezidenţiale Vincent Caure s-a clasat primul, cu 42,68% dintre voturile exprimate, devansându-l pe Charlotte Minvielle, cu 35,51%, din NFP.
La Dublin, Helsinki, Reykjavik sau Oslo. poziţile sunt inversate.
În ansamblul circumscripţiilor, primul tur a fost foarte strâns, cei doi obţinând un scor de 39%.
La Bruxelles, candidata uniunii de stânga, Cécilia Gondard, se clasează prima, cu 41,89% dintre voturile exprimate, urmată de candidatul macronist Pieyre-Alexandre Anglade (32,25%).
Rezultatul este la fel la Amsterdam.
În schimb, la Luxemburg, poziţiile se inversează.
La Monaco, în Circumscripţia a 5-a, candidata RN Johana Maurel domină pe primul loc, cu 46,04% dintre voturile exprimate, iar în această cricumscripţie s-a votat cu candidatul Renaissance Stéphane Vojetta şi al NFP Maxime Da Silva. Johana Maurel a fost eliminată.
În Circumscripţia a 7-a, la Berlin, Viena sau Budapesta, candidata uniunii de stânga Asma Rhamaoui-Claquin se clasează prima.
RN ÎN FRUNTE LA MOSCOVA
La Florenţa, Napoli şi Roma, în Italia, candidatul NFP Yaël Lerer se află pe primul loc, urmat de Meyer Habib de la LR, care a piedut, însă, la Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa.
În Circumscripţia a 8-a, candidatul LR o devansează pe cea a Ensemble, Caroline Yadan, iar Yaël Lere a fost eliminat.
În contextul în care Războiul din Ucraina continuă şi s-a aflat în centrul campaniei alegerilor legialative franceze, candidata majorităţii Anne Genetet, se află pe primul loc la Kiev, cu 53,16% dintre voturile exprimate.
La Moscova şi Sankt Petersburg, candidatul RN Pierre Brochet conduce detaşat (40%), devansându-l pe controversatul François Asselineau (17,93%).
În această circumscripţie, din care fac parte Australia şi Asia, candidata Ensemble Anne Genetet s-a calificat, alături de ranck Pajot de la NFP.
DUBAI VOTEAZĂ CU MACRON, DOHA CU SOCIALIŞTII
În Magreb, NFP a obţinut victorii la Alger, Marrakech, Oran, Rabat, Tanger şi Tunis, unde Karim Ben Cheikh a obţinut aproape 65% dintre voturi.
La Dubai, paradisul influencerilor, pe primul loc se află candidata Ensemble, Amélia Lakrafi, cu 41,34%, urmată de Elsa Di Meo de la NFP.
La Doha, rezultatul este invers.
26% DINTRE VOTURI LA NFP, LA LOS ANGELES
La Los Angeles, Roland Lescure se clasează primul, cu 44,61% dintre voturi, iar Oussama Laraichi de la NFP a obţinut 26%.
La Washington, scorul său creşte la 30%.
La Québec, Oussama Laraichi se află pe primul loc, cu 41% dintre voturile exprimate.
În această Crimcumscripţie 1 a francezilor din străinătate, Roland Lescure a obţinut 38,8%, urmat de candidatul NFP cu 36,12%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.