Un avion Boeing 737 al companiei Cubana de Aviacion s-a prăbuşit în timp ce decola de pe aeroportul Jose Marti din Havana, conform televiziunii de stat cubaneze, scrie CNN. La bordul aeronavei se aflau 104 persoane, iar trei se află în stare critică după ce au supravieţuit incidentului, conform ziarului de stat Granma.
Avionul, care se îndrepta spre oraşul cubanez Holguin, s-a prăbuşit la ora locală 12:08 pe un câmp în apropierea cartierului Santiago de las Vegas, situat lângă aeroport. Echipajele de urgenţă se află la locul accidentului iar unii localnici s-au oferit să ajute autorităţile.
Aeronava a fost închiriată de compania aeriană, conform Granma.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, se află la locul accidentului.
Într-o fotografie publicată de Granma se poate vedea un fum dens negru care se ridică de la locul în care s-a prăbuşit aeronava.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.