Armata ucraineană a anunţat miercuri că a distrus nava Ţezar Kunikov, o navă de debarcare din clasa Ropucha, potrivit nomenclatorului NATO. Nava rusă a fost atacată cu drone de atac maritim Magura V5, dar înaintea ei, ucrainenii au distrus sau avariat o serie de alte vase de război ruseşti, ceea ce a forţat marina militară rusă să-şi mute flota în estul Mării Negre, relatează Le Monde.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Serviciile de informaţii ale armatei ucrainene au publicat miercuri o înregistrare video a atacului efectuat de "Grupul de informaţii al apărării ucrainene 13".

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Vasul a fost lovit "în partea de babord şi (...) a început să se scufunde. Este simbolic faptul că ofiţerul rus care a dat numele navei a fost ucis exact acum 81 de ani (pe 14 februarie). Căutarea ocupanţilor şi operaţiunea de salvare au eşuat", au adăugat serviciile ucrainene.

Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu pe această temă, dar a afirmat că a doborât şase drone ucrainene "deasupra apelor Mării Negre".

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, nu a comentat informaţiile despre presupusa lovitură a Forţelor Armate ale Ucrainei  asupra navei mari de debarcare Ţezar Kunikov în Marea Neagră. "Acest lucru este direct legat de desfăşurarea operaţiunii militare speciale. În consecinţă, este prerogativa exclusivă a Ministerului Apărării" să comenteze, a declarat Peskov, citat de TASS. El a sugerat că jurnaliştii ar trebui să urmărească declaraţiile colegilor săi militari. "Nu pot spune nimic despre acest lucru", a punctat Peskov.

Nava, cu o lungime de 112 m şi o greutate de 2.812 tone, aparţinea Brigăzii 197 de nave de debarcare a Flotei Mării Negre şi Diviziei 30 de nave de suprafaţă. În octombrie 2015, a fost trimisă în Siria cu o încărcătură de arme şi muniţii destinate armatei lui Bashar Al-Assad, scrie Le Monde.

Vasul a fost construit în 1986 la Gdansk, în Polonia.

În aprilie 2022, comandantul său, Aleksandr Şirva, a murit după ce ar fi fost rănit într-un atac ucrainean, dar nu s-au aflat atunci prea multe detalii.

În august 2022, site-ul rusesc Mash a scris că navele Ţezar-Kunikov şi Novocerkassk - o altă navă de debarcare din clasa Ropucha - au fost scoase din uz din cauza lipsei de piese de schimb pentru reparaţii, ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei.

Frederik Van Lokeren, fost ofiţer de marină belgian, a documentat pe contul său de X pierderile ruseşti din Marea Neagră. Înainte de distrugerea navei Ţezar-Kunikov, flota rusă a suferit o serie de atacuri ucrainene, care au forţat marina rusă să se repoziţioneze în partea de est a Mării Negre.

- La 24 martie 2022, nava Saratov a fost scufundată, în timp ce Novocerkassk şi Ţezar-Kunikov au fost avariate într-un atac cu rachete asupra Berdiansk.

- La 13 aprilie 2022, crucişătorul Moskova a fost scufundat de două rachete Neptun.

- La 17 iunie 2022, remorcherul Vassili Beh ar fi fost scufundat de două rachete Harpoon. În iunie 2023, un monument dedicat echipajului său a fost inaugurat la Sevastopol, dar Ministerul rus al Apărării nu a confirmat oficial pierderea acestei nave.

- La 29 octombrie 2022, Ivan Golubeţ, un dragor de mine, a fost avariat de drone navale în Sevastopol.

- La 4 august 2023, Olenegorsk Gorniak, o navă de debarcare, a fost avariată de drone navale.

- La 13 septembrie 2023, Minsk, o navă de debarcare, şi Rostov-pe-Don, un submarin, au fost distruse de rachete Storm Shadow. Rusia a anunţat că va repara vasul Minsk.

- La 4 noiembrie 2023, Askold, o fregată pentru rachete, a fost distrusă de rachete Storm Shadow.

- La 26 decembrie, Novocerkassk a fost distrusă de o lovitură cu rachetă în Feodossia.

- La 31 ianuarie 2024, nava Ivanoveţ a fost scufundată de drone navale pe lacul Donuzlav.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.