Cercetătorii de la spitalul Onze-Lieve-Vrouwziekenhuis (OLVZ) din Aalst (Belgia) au raportat cazul fără precedent al unei femei de 90 de ani care a murit în martie din Covid-19, după ce a fost infectată simultan cu două variante diferite, Alpha (britanică) şi Beta (sud-africană), un fenomen probabil "subestimat", anunţă agenţia Belga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Acesta este unul dintre primele cazuri documentate de co-infecţie cu două variante îngrijorătoare ale Sars-CoV-2”, a declarat biologul molecular Anne Vankeerberghen, autoarea studiului prezentat la  Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID).

La 3 martie 2021, femeia în vârstă de 90 de ani, fără antecedente medicale speciale şi nevaccinată, a fost internată în spital după o serie de probleme, conform acestui studiu de caz.

Testată pozitiv pentru Covid-19 la sosire, nonagenara a prezentat iniţial "un nivel bun de saturaţie cu oxigen şi nu prezenta probleme respiratorii”, conform ECCMID. Cu toate acestea, ea "a dezvoltat rapid simptome respiratorii agravante şi a murit cinci zile mai târziu”.

Potrivit biologului de la spitalul OLVZ din Aalst, "este greu de spus dacă infecţia cu două variante a jucat un rol în deteriorarea rapidă a stării pacientului”.

În timpul unor teste ample şi prin secvenţiere, spitalul a descoperit că a fost infectată cu două tulpini ale virusului Sars-CoV-2, care a provocat Covid-19: una din Marea Britanie, numită Alpha, iar cealaltă detectată pentru prima dată în Africa de Sud, numit Beta.

"Cele două variante circulau în Belgia la acea vreme (martie 2021), deci este probabil ca doamna să fi fost co-infectată de două persoane diferite. Din păcate, nu ştim cum a fost infectată", a continuat medicul.

ECCMID a reamintit că varianta Alpha a fost raportată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la 14 decembrie 2020 şi varianta Beta, la 18 decembrie.

Până în prezent, "nu au existat alte cazuri publicate” de co-infecţii cu două variante, notează cercetătoarea, care consideră "crucială” continuarea şi studierea unui fenomen "probabil subestimat”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.