Primarul oraşului New York Bill de Blasio a anunţat duminică seară închiderea barurilor şi restaurantelor, în afara celor cu livrare la domiciliu, aceasta fiind o nouă etapă destinată stopării răspândirii de coronavirus. Casa Albă a anunţat că toţi cei care vin în contact cu preşedintele Donald Trump vor fi testaţi, potrivit AFP.
"Mâine, voi semna un decret care limitează restaurantele, barurile şi cafenelele la vânzarea la pachet sau cu livrare la domiciliu. Cluburile de noapte, cinematografele, micile teatre şi sălile de concerte vor fi închise toate. Decretul va intra în vigoare de marţi, ora 9.00 dimineaţa", a indicat primarul oraşului american, după ce duminică a anunţat închiderea şcolilor publice începând de luni.
În plus, miniştri, consilieri, jurnalişti, toate persoanele care intră la Casa Albă vor fi testate pentru a depista eventuale simptome de coronavirus, a anunţat Judd Deere, purtătorul de cuvânt al executivului american.
"Începând de luni dimineaţă, teste de temperatură vor fi efectuate pentru toate persoanele care intră în Casa Albă", a spus acesta.
"Teste suplimentare de temperatură vor fi făcute de-a lungul zilei persoanelor care intră în contact cu preşedintele şi vicepreşedintele", a adăugat el.
Celebra Aripă de Vest, unde sunt situate Biroul Oval şi cele ale colaboratorilor apropiaţi preşedintelui, găzduieşte de asemenea o sală de presă şi spaţii de lucru pentru unii dintre jurnaliştii acreditaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.