Austria a anunţat marţi că limitează drastic intrarea pe teritoriul său a celor care vin din Italia, solicitându-le un certificat medical, în timp ce Slovenia va închide frontiera cu această ţară din cauza epidemiei de coronavirus, informează AFP.
Guvernul austriac a decis să pună în practică "o interdicţie de intrare în Austria pentru persoanele care vin din Italia, cu excepţia celor care prezintă un certificat medical", a declarat cancelarul Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă.
Repatrierea cetăţenilor austrieci care au fost în Italia va fi organizată şi le va fi impusă o perioadă de carantină, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Autorităţile slovene au anunţat la finalul zilei că frontiera cu Italia va fi "închisă".
Premierul demisionar Marjan Sarec, care a anunţat această măsură pe contul de Twitter, trebuie să precizeze mijloacele punerii în practică a măsurii în orele următoare.
Slovenia, care are două milioane de locuitori, a declarat 31 de cazuri de coronavirus, dintre care jumătate importate din Italia. Cele două ţări împart 232 de kilometri de frontieră.
"Prioritatea este de a împiedica răspândirea virusului" care a făcut din Italia cea mai afectată ţară de epidemie din Europa, a indicat cancelarul austriac.
Ministrul austriac al Internelor Karl Nehammer a anunţat că următorul pas este suspendarea legăturilor aeriene şi feroviare cu Italia, fără a face alte precizări.
Italia este al doilea partener comercial al Austriei.
Guvernul austriac a anunţat alte măsuri: anularea de manifestaţii cu mai mult de 100 de persoane în locuri închise şi cu peste 500 de persoane în exterior, precum şi suspendarea cursurilor universitare.
Opera din Viena şi-a anunţat în consecinţă închiderea până la 31 martie, o decizie "foarte dureroasă", potrivit directorului său Dominique Meyer.
Guvernul a precizat că pregăteşte măsuri pentru închiderea şcolilor.
Austria, ţară cu 8 milioane de locuitori, a înregistrat până acum 183 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...