Coreea de Nord a tras o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune marţi, anunţă armata sud-coreeană, ultima lansare dintr-o serie de teste de armament interzise ale Phenianului în acest an, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Armata sud-coreeană a ”detectat către ora (locală) 6.53 (0.53, ora României) ceea ce se presupune a fi o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune, din zona Phenian către Marea de Est”, anunţă Statul Major Interarme sud-coreean (JCS), desemnând Marea Japoniei.

”Am consolidat supravegherea şi vom împărtăşi informaţii pertinente cu Statele Unite şi Japonia”, anunţă JCS.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Este vorba despre cel de-al treilea test de rachetă balistică de la începutul anului, după cele ale unei rachete cu combustibil solid supervizat de dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, în martie, şi a al altei rachete dotate cu o ogivă hipersonică manevrabilă, în ianuarie.

Tokyo a confirmat lansarea rachetei, iar Paza de Coastă a cerut navelor să fie atentate şi să semnaleze orice obiect căzut, fără să se apropie de el.

Postul public japonez NHK, care citează surse guvernamentale anonime, anunţă că racheta ”pare să fi căzut în ape situate în afara zonei economice exclusive a Japoniei”.

Premierul japonez Fumio Kishida a declarat marţi presei că Nordul a ”lansat rachete balistice în mai multe rânduri” anul acesta şi a denunţat o ameninţare la adresa securităţii regionale şi un lucru ”absolut inacceptabil”.

CONTEXT SENSIBIL

Tirul de marţi intervine la mai puţin de două săptămâni după ce presa de stat de la Phenian a anunţat că Kim Jong Un a supkervizat un test reuşit al unui motor cu combustibil solid al unui ”nou tip de rachetă hipersonică cu rază intermediară de acţiune”.

El are loc la doar câteva zile după un veto al Rusiei la ONU care a condus la dizolvarea sistemului de supraveghere a sancţiunilor impuse de către ONU Coreei de Nord şi programului nord-coreean nuclear, pe fondul unei anchete cu privire la presupuse transferuri de armament între Moscova şi Phenian.

Peste mai mult de o săptămână, în Coreea de Sud urmează să aibă loc alegeri legislative, în cursul cărora partidul preşedintelui Yoon Suk Yeol, un susţinător al unei linii dure împotriva Phenianului, încearcă să reia controlul în Parlament.

Phenianul este vizat de o serie de sancţiuni de la al doilea test nuclear, în 2009, însă şi-a continua neîncetat dezvoltarea programelor nucleare de înarmare.

De la începutul acestui an, Coreea de Nord a desemnat Seulul drept ”principalul inamic”, a închis agenţii consacrate reunificării şi dialogului intercoreean şi a ameninţat să intre în război în cazul oricărei încălcări a teritoriului său, ”chiar şi de 0,001 milimetri”.

JOCUL ALIANŢELOR

În martie, Statele Unite şi Coreea de Sud au organizat unul dintre principalele exerciţii militare comune anuale, înfuriind Phenianul, care condamnă în mod sistematic aceste exerciţii ca repetiţii în vederea unei invazii a teritoriului său.

Seulul este un aliat-cheie al Washingtonului în regiune.

Statele Unite staţionează aproximativ 27.000 de militari americani în Coreea de Sud, ajutând-o să se apere de Nord, dotat cu arma nucleară.

La rândul său, Phenianul şi-a consolidat recent legăturile cu Rusia, aliatul său tradiţional.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi dictatorul Kim Jong Un au participat la un summit în Extremul Orient rus în septembrie, în cursul căruia Kim a declarat că relaţiile cu Moscova sunt ”prioritatea numărul unu” a ţării sale.

Statele Unite au anunţat după aceea că Phenianul a început să furnizeze armament Moscovei.

Coreea de Sud anunţa, la începutul lui martie, că Coreea de Nord a expediat aproximativ 7.000 de containere cu armament Rusiei în vederea Războiului din Ucraina, de la începutul acestor transferuri, în iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.