Focarul de COVID din Coreea de Nord a început după ce cetăţenii au atins ”obiecte străine” care au fost ”purtate de vânt” în apropierea graniţei sale cu Coreea de Sud, a relatat presa de stat nord-coreeană, citată de BBC.
Cetăţenii au fost îndemnaţi să fie vigilenţi în privinţa obiectelor care ar fi putut să fi trecut în aer peste graniţă dinspre Coreea de Sud.
De ani de zile, activiştii din sud au trimis baloane peste graniţă cu pliante şi ajutor umanitar. Drept răspuns la afirmaţiile Phenianului, Seul susţine că ”nu există nicio posibilitate” ca virusul COVID să fi trecut graniţa în acest fel.
Potrivit presei de stat din Coreea de Nord, două persoane care s-au infectat cu Covid la începutul focarului, după ce au intrat în contact cu materiale neidentificate în apropierea graniţei cu statul sud-coreean.
Un soldat în vârstă de 18 ani şi un copil de cinci ani au fost testaţi pozitiv pentru virus la începutul lunii aprilie, după ce au găsit obiectele pe un deal din oraşul Ipho-ri, a mai relatat presa de stat.
”Virusul malign Covid-19... s-a răspândit rapid în RPDC (n.r. Coreea de Nord”, mai susţine presa de stat.
În urma unei investigaţii lansate, oamenii din ţară sunt instruiţi să ”abordeze cu vigilenţă obiectele străine care vin purtate de vânt şi alte fenomene climatice şi baloane în zonele de-a lungul liniei de demarcaţie şi a graniţelor”, mai transmite presa nord-coreeană.
Oricine observă un obiect straniu este instruit să-l raporteze imediat, astfel încât să poată fi îndepărtat rapid de o echipă anti-epidemie de urgenţă.
Deşi articolul nu a menţionat în mod direct Coreea de Sud, Ministerul Unificării din Seul a negat cu fermitate explicaţia Phenianului cu privire la modul în care COVID-ul ar fi putut pătrunde în ţară.
Graniţa închisă dintre cele două state este una dintre cele mai bine păzite din lume, dar dezertorii şi activiştii sud-coreeni lansează de ani de zile baloane peste demarcaţie cu mesaje de propagandă împotriva Coreei de Nord.
De la sfârşitul lunii aprilie, Coreea de Nord se luptă cu un val exploziv de 4,7 milioane de cazuri de ”febră”, despre care se crede că sunt de fapt cazuri pozitive de COVID, netestate.
Liderul Kim Jong-un a descris focarul din luna mai drept cea mai mare ”criză care a căzut asupra ţării noastre de la înfiinţare”, a relatat presa de stat.
Până în acest an, statul nord-coreean pretindea că nu a înregistrat niciun caz pozitiv de COVID, cu toate că unii experţi sunt de părere că virusul ar fi circulat înainte pe teritoriul ţării.
În ultimele săptămâni, presa a relatat că Phenianul ar fi acceptat o ofertă de vaccinuri fabricate în China.
Nu este clar câţi nord-coreeni au fost vaccinaţi până acum.
În ultimele săptămâni, oficialii au susţinut că numărul de noi cazuri a scăzut drastic, dar mulţi bănuiesc că Guvernul nu comunică cifrele reale.
Focarul a izbucnit la câteva luni după ce Phenianul a relaxat carantina strictă de la graniţa cu Beijingul. Astfel, trenurile de marfă şi-au reluat călătoriile între cele două ţări pentru prima dată de la începutul anului 2020.
Sugestia că virusul ar fi putut pătrunde în ţară în acest fel, mai ales că Beijingul se confrunta cu un focar sever al variantei Omicron, ar fi ridicat întrebări delicate din punct de vedere diplomatic, a declarat profesorul Lim Eul-chul, expert în Coreea de Nord, agenţiei de presă Reuters.
”Dacă au ajuns la concluzia că virusul provenea din China, ar fi trebuit să înăsprească măsurile de carantină în zona de frontieră, pentru a reprezenta un nou obstacol pentru comerţul dintre Coreea de Nord şi China”, a mai spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.