Liderii democraţi şi republicani au ajuns la o înţelegere pe un proiect legislativ, care va permite implementarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în încercarea de a înclina balanţa electorală spre Donald Trump, relatează BBC.
De asemenea, acest proiect legislativ va limita drastic atribuţiile preşedintelui Trump cu privire la ridicarea sancţiunilor implementate împotriva Moscovei.
Miliardarul republican a argumentat că are nevoie de libertate diplomatică în relaţie cu Kremlinul. Însă, primele şase luni de mandat prezidenţial au fost acaparate de scandalul cu privire la interferenţele ruse în alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi presupusele contacte dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Moscovei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rusia a negat orice implicare în alegerile preizdenţiale, dar mai multe instituţii americane au lansat anchete pentru a descoperi dacă au existat contacte ilegale între asociaţii campaniei Trump şi agenţii Kremlinului.
Analiştii susţin că o înţelegere bipartizană între democraţi şi republicani indică determinarea Congresului pentru a menţine o atitudine fermă împotriva Rusiei, în ciuda părerilor personale ale preşedintelui Trump.
Preşedintele ar putea să blocheze prin veto o asemenea legislaţie, dar o asemenea acţiune ar alimenta îngrijorările cu privire la atitudinea sa prea prietenoasă vizavi de Kremlim.
Pe de cealaltă parte, dacă preşedintele republican semnează legislaţia, atunci va gira o serie de sancţiuni pe care le-a criticat public, după ce a promis în campanie o relaţie mai bună între Washington şi Moscova.
Democratul Ben Cardin a declarat că au avut loc negocieri intense înainte de a se ajunge la o asemenea înţelegere în Congres.
”Un Congres aproape unit va trimite un mesaj clar preşedintelui Putin din partea americanilor şi a aliaţilor noştri, dar avem nevoie de preşedintele Trump pentru a ne ajuta să transmitem acest mesaj”, a declarat senatorul Cardin.
Liderul senatorilor democraţi a explicat că există o necesitate pentru o legislaţie puternică a sancţiunilor împotriva Rusiei.
De asemenea, acest proiect legislativ acoperă şi posibilitatea de sancţiuni viitoare împotriva Teheranului şi Phenianului.
Legea, care a trecut deja de Senat şi urmează să fie aprobată marţi în Camera Reprezentanţilor, va permite adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru anexarea din urmă cu trei ani a peninsulei Crimeea, precum şi pentru interferenţele în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.