Justiţia australiană a confirmat miercuri, în apel, condamnarea la şase ani de închisoare a cardinalului George Pell, fostul număr trei la Vatican, cu privire la viol şi agresiuni sexuale vizând doi băieţi de cor în anii '90, şi a dispus plasarea acestuia în detenţie, relatează AFP.
Purtând un costum închis la culoare, prelatul, în vârstă de 78 de ani, a compărut la Curtea Supremă a statului australian Victoria, la Melbourne, şi şi-a plecat capul frecvent în timp ce judecătoarea Anne Ferguson citea hotărârea prin care i-a respins apelul.
Mulţimea adunată afară a salutat verdictul prin aplauze, auzite în sala de audienţă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Judecătoarea Ferguson a declarat că Pell poate fi eliberat condiţionat peste trei ani şi opt luni şi că poate să facă un nou recurs la Înalta Curte australiană.
Cel mai înalt reprezentant al Bisericii Catolice condamnat vreodată de violarea unui minor, cardinalul, care afirmă că este nevinovat, a fost găsit vinovat, în decembrie, de cinci capete de acuzare, şi anume că l-a obligat în 1996 pe un băiat în vârstă de 13 ani să-i facă o felaţie şi s-a masturbat frecându-se de altul.
”Pentru numeroşi supravieţuitori (ai unor agresiuni sexuale), o condamnare a unui agresor atotputernic şi foarte vizibil creşte încrederea în justiţie şi posibilitatea de a denunţa”, a reacţionat Pam Stavropoulos de la Fundaţia australiană Blue Knot, un grup de apărarea copiilor victime ale unor abuzuri sexuale.
Avocaţii cardinalului au formulat 13 obiecţii în contestarea condamnării, subliniind că era ”fizic imposibil” ca faptele acuzate să fi fost comise de prelat în timp ce catedrala era plină.
Ei au pus la îndoială, ulterior, întreaga judecată, de la cronologia faptelor la posibilitatea materială ca George Pell să fi comis agresiuni în incomoda ţinută sacerdotală pe care o purta atunci când a venit să oficieze slujba.
Ei considerau mai ales că verdictul drept ”nerezonabil”, întrucât se bazează exclusiv pe mărturia uneia dintre victime. Celaltă victimă a decedat în 2014 de o overdoză, fără să fi spus vreodată că a fost victima vreunei agresiuni.
Cealaltă victimă, în prezent adultă - a cărei identitate nu poate fi dezvăluită din motive judiciare - a declarat că aceşti patru ani de lupte judiciare au fost ”angoasanţi” şi au aruncat-o ”în stările, momentele cele mai sumbre, care m-au făcut să mă tem că nu voi putea să revin”.
”După ce am asistat la funeraliile prietenului meu din copilărie (...), am simţit nevoia să mărturisesc”, a declarat el, într-un comunicat citit de avocatul său. ”Eu nu sunt un herald al cauzei supravieţuitorilor agresiunilor sexuale”, a dat el asigurări.
”O GREUTATE RIDICATĂ”
Lisa Flynn, avocata tatălui victimei decedate, a declarat pentru AFP că ”o greutate a fost ridicată”.
”El apreciază că s-a făcut dreptate azi. Este cu adevărat uşurat că George Pell este după gratii astă seară”, a adăugat avocata.
Cei trei judecători au respins totodată, în unanimitate, două argumente ale apărării cardinalului, care invocau erori de procedură în cursul procesului.
”Cardinalul Pell este evident dezamăgit de hotărârea de astăzi”, a declarat Biserica într-un comunicat, adăugând că echipa sa juridică examinează hotărârea, în contextul în care dispune de 28 de zile pentru a decide să formuleze un ultim recurs.
Avocaţii săi au susţinut că ar fi fost necesar să fie autorizaţi să prezinte o reconstituire animată, în catedrală, în momentul agresiunilor.
În urma hotărârii de miercuri, premierul australian Scott Morrison şi-a exprimat simpatia faţă de victime. El a declarat că ”tribunalele şi-au făcut treaba” şi a anunţat că i se va retrage, cardinalului Pell, medalia Ordinul Australiei.
Înainte de dizgraţia din acest an, Pell a cunoscut o ascensiune rapidă. Numit arhiepiscop al Sydney în 2001, el a intrat în 2003 în puternicul Colegiu al Cardinalilor şi a făcut parte din conclavele care i-au ales succesiv pe papii Benedict al XVI-lea şi Francisc.
Imediat după ce a fost ales, Pontiful argentinian l-a ales în 2013 să facă parte din Consiliul Celor Nouă Cardinali (C9), însărcinat să-l ajute să reformeze Curia, Guvernul Vaticanului.
În 2014, el devenea secretarul Economiei, numărul trei la Vatican.
După ce a fost condamnat, cardinalul Pell a fost eliberat din funcţia de conducător financiar al Vaticanului şi şi-a pierdut locul în C9. Vaticanul a deschis propria anchetă cu privire la monseniorul Pell, care ar putea fi caterisit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...