Comisia Europeană propune sancţionarea liderului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Chiril, în cadrul celui de-al şaselea pachet de sancţiuni pe care le-a impus Rusiei ca răspuns la războiul din Ucraina, potrivit unui document consultat miercuri de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noua listă, care va trebui să fie aprobată de statele membre, include 58 de persoane, printre care mulţi militari ruşi, dar şi soţia, fiica şi fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. De asemenea, directorul autorităţii de reglementare a telecomunicaţiilor Roskomnadzorei, Andrei Lipov, este şi el vizat.

Sancţiunile interzic intrarea pe teritoriul Uniunii Europene şi presupun îngheţarea activelor persoanelor vizate. Peste o mie de oameni se află în prezent pe lista neagră a Europei.

Patriarhul Chiril, ”un vechi aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a devenit unul dintre principalii susţinători ai agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei”, subliniază documentul.

Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, sub a cărei jurisdicţie se află aproximativ 150 de milioane de credincioşi în lume, în principal în Rusia, şi-a înmulţit predicile în care susţine ofensiva declanşată de Rusia în Ucraina.

Pe 27 februarie, Patriarhul Chiril a vorbit despre o luptă a ”forţelor răului” care se opun ”unităţii” istorice dintre Rusia şi Ucraina.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.