”Poziţia Comisiei Europene (CE) şi a preşedintei Ursula von der Leyen cu privire la simbolismul fascist este foarte clară. Noi nu credem că este potrivit, îl condamnăm, credem că este moral condamnabil. Suntem foarte clari asupra acestui punct”, a anunţat un purtător de cuvânt al CE, Éric Mamer, citat de Euractiv, şi a încheiat spunând că ”este tot ceea ce am de spus în această problemă”, relatează BFMTV.
Această clatificare a avut loc luni, după ce un jurnalist l-a întrebat despre o anchetă recentă publcată de publicaţia italiană Fanpage.
Aceasta a dezvăluit imagini în care apar membri ai Mişcării de Tineret ai Partidului Fratelli d’Italia (FdI, neofascist) al premierului italian Giorgia Meloni care făceau salutul nazist şi scandau sloganuri de glorificare a dictatorului italian Benito Musolini şi fascismului.
”O TĂCERE DE NEÎNŢELES”
Éric Mamer nu a menţionat-o, însă, în reacţia sa, pe Giorgia Meloni şi nici partidul acesteia, care a obţinut aproape 28% dintre voturile exprimate în Italia în alegerile europene.
În octombrie 2022, în discursul săiu de politică generală în faţa membrilor Camerei italiene Deputaţilor, Giorgia Meloni, atunci noul premier italian, a negat orice ”simpatie” sau ”apropiere” faţă de fascism.
Însă, opozanţii săi consideră că aceste imagini în care apar tineri din partidul său sunt o dovadă a faptului că fascismul este în continuare foarte prezent în rândul bazei premierului Italiei.
”Dreapta se poate spăla, dar nu poate ascunde antisemitismul şi rasismul”, a acuzat la postul de telviziune La7 liderul Partidului Democrat (PD, centru-stânga), principalul partid din opoziţie, Elly Schlein, citat de cotidianul britanic conservator The Telegraph.
PD, dar şi Mişcarea Cinci Stele (M5S) şi Alianţa Verzilor şi Stângii (AVS, stânga) au cerut o reacţie a Guvernului şi un raport în Parlamentul italian denunţând o ”tăcere de neînţeles”.
Ei au cerut deja, în ianuarie, dizolvarea partidelor italiene de extremă dreapta, după difuzarea unei înregistrări video în care apăreau sute de bărbaţi în negru care făceau salutul fascist, la Roma, la marcarea a 46 de ani de la moartea a trei activişti antifascişti, scrie ziarul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.