Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva Austriei din cauza noii legislaţii austriece care prevede că familiile cu copii care locuiesc în alt stat membru vor primi alocaţia conform nivelului de trai din ţara de origine, măsură care afectează inclusiv lucrătorii români.
Marianne Thyssen, comisarul european pentru afaceri sociale, a afirmat, potrivit unui comunicat de presă: „Piaţa noastră unică este bazată pe corectitudine şi tratament egal. Nu există lucrători de categoria a doua în UE. Când oamenii contribuie în acelaşi fel ca muncitorii locali, ei ar trebui să primească aceleaşi alocaţii, chiar dacă copiii lor locuiesc în afara ţării. Nu există copii de categoria a doua în UE”.
Uniunea Europeană a informat astfel Austria că regulile europene interzic discriminarea pe baza naţionalităţii şi că orice reducere a alocaţiilor bazată pe faptul că respectivii copii locuiesc în afara ţării încalcă legile UE privind securitatea socială precum şi principiul tratamentului egal acordat muncitorilor din alte state membre.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Austria are la dispoziţie două luni să răspundă îngrijorărilor Comisiei. În cazul în care nu va exista un răspuns, Comisia va formula o opinie oficială.
Conform noii legi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019, familiile care au copii în alte state membre vor primi alocaţii în conformitate cu nivelul de trai din acel stat membru.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţa în 5 ianuarie că a luat notă cu îngrijorare de intrarea în vigoare, în Austria, a prevederilor potrivit cărora alocaţiile pentru copiii nerezidenţi ai muncitorilor europeni se stabilesc la nivelul din ţara de origine şi anunţă că va face apel la toate instrumentele disponibile, potrivit legislaţiei.
”MAE şi Guvernul României au luat notă cu îngrijorare de intrarea în vigoare, în Austria, la 1 ianuarie 2019, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului. Trebuie precizat că domeniul de aplicare al noii legi îl reprezintă alocaţiile şi deducerile fiscale pentru copiii nerezidenţi ai persoanelor care lucrează în Austria, măsura neafectând copiii care locuiesc în acest stat. Considerăm că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european şi legislaţiei Uniunii, prin crearea unei situaţii de discriminare în ceea ce priveşte cetăţenii altor state membre, inclusiv români, care plătesc contribuţii în Austria”, se arată, sâmbătă, într-un comunicat de presă transmis de MAE.
Potrivit documentului, statul român ”susţine ferm exercitarea libertăţii fundamentale de circulaţie în cadrul Uniunii Europene şi accesul egal al lucrătorilor europeni la beneficiile sociale corelative muncii prestate”.
”Cetăţenii români care lucrează în Austria plătesc aceleaşi taxe ca cetăţenii acestui stat şi trebuie să se bucure de un tratament egal cu aceştia din perspectiva drepturilor corelative”, a mai transmis MAE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.