Comisarul European pentru Economie, Pierre Moscovici, s-a declarat încrezător luni dimineaţă în stabilitatea instituţiilor politice şi a economiei italiene, care vor rezista în ciuda demisiei premierului Matteo Renzi. Liderul italian şi-a anunţat în cursul nopţii intenţia de a demisiona de la conducerea executivului în urma eşecului înregistrat în referendumul constituţional, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vorbim de o naţiune cu autorităţi solide şi am încredere completă că această situaţie poate să fie gestionată de Italia”, a declarat comisarul european înainte de o întâlnire a miniştrilor de Finanţe de la Bruxelles.

Moscovici a recunoscut că există o anumită instabilitate politică după respingerea referendumului constituţional, însă este vorba de o ţară extrem de stabilă şi de o economie uriaşă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Acesta a respins vehement declaraţiile unor politicieni eurosceptici, care au încercat să transforme referendumul italian într-un vot împotriva UE.

”Nu are nimic de a face cu UE. Este o problemă constituţională domestică în Italia”, a explicat Moscovici.

Autorităţile electorale au anunţat că alegătorii italieni au respins în proporţie de 59,11% reformele constituţionale propuse de actuala guvernare prin referendum, după centralizarea tuturor voturilor exprimate pe teritoriul naţional şi în diasporă.

Între timp, tabăra ”DA” a înregistrat un eşec masiv, după ce a reuşit să obţină doar 40,89% din sufragii.

Premierul Matteo Renzi a anunţat, duminică noapte, că va demisiona până luni după-amiază de la conducerea executivului, după ce şi-a petrecut ultimii doi ani din viaţă ocupând cea mai puternică poziţie politică din Italia.

El îşi respectă promisiunea formulată înainte de referendum, atunci când a declarat că va demisiona dacă agenda sa de reforme constituţionale este respinsă prin vot de către alegătorii italieni.

Acest referendum a fost văzut drept un adevărat vot de încredere pentru prim-ministrul democrat, care nu a reuşit în ultimii doi ani să genereze creşterea economică rapidă dorită de naţiune, deşi politicile sale economice au scos peninsula din recesiune şi au dus la o creştere lentă a PIB-ului.

Presa italiană îl indică deja pe actualul ministru de Finanţe, Pier Carlo Padoan, drept favorit pentru a-i urma în funcţie lui Matteo Renzi, atât timp cât majoritatea parlamentară este menţinută de coaliţia Partidului Democrat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.