Comentatorii ruşi încep să glumească pe seama faptului că liderul grupului paramilitar Wagner este adevăratul lider al ţării, scrie jurnalistul Yaroslav Trofimov, corespondent al The Wall Street Journal, într-un comentariu pe Twitter al filmuleţului în care Evgheni Prigojin apare lângă foşti deţinuţi anunţând că aceştia au fost amnistiaţi şi eliberaţi pentru că au luptat în Ucraina.
„Comentatorii ruşi încep să glumească pe seama faptului că numele adevăratului preşedinte rus începe cu P şi se termină cu N, dar nu este Putin. Prigojin este cu siguranţă peste tot în mass-media de stat, criticând guvernatorii şi generalii şi cerând, în esenţă, înlăturarea lui Gherasimov (şeful Statului Major rus - n.r.)”, spune Yaroslav Trofimov, corespondent extern senior al cotidianului The Wall Street Journal.
Russian commentators are beginning to joke that the name of the real Russian president starts with P and ends with N, but ain’t Putin. Prigozhin is certainly all over the state media, castigating governors and generals, and essentially demanding Gerasimov’s ouster. https://t.co/DJaYdkv2fO
— Yaroslav Trofimov (@yarotrof) January 5, 2023
Evgheni Prigojin, fondatorul Wagner, a criticat în mai multe rânduri Ministerul rus al Apărării pentru performanţele sale negative din Ucraina şi s-a lăudat că grupul său de mercenari este, de fapt, cea mai capabilă forţă de luptă a ţării.
Joi, Evgheni Prigojin a anunţat că primii deţinuţi recrutaţi de grupul său militar au primit graţierea promisă după ce au luptat timp de şase luni în Ucraina. "Şi-au încheiat contractul. S-au achitat de el cu onoare, cu demnitate. Ei au fost primii. Nimeni altcineva în această lume nu munceşte atât de mult cum au făcut-o ei", a declarat Prigojin într-o înregistrare transmisă de agenţia rusă de presă RIA-Novosti, în care şeful Wagner apare alături de mai mulţi bărbaţi care au feţele blurate.
CITEȘTE ȘI Deţinuţi ruşi care au luptat în Ucraina timp de şase luni, amnistiţiaţi şi eliberaţi, anunţă şeful Wagner Prigojin într-o înregistrare video. El îndeamnă îndeamnă societatea rusă ”să-i trateze cu cel mai mare respect”În înregistrarea video, Prigojin îndeamnă societatea rusă ”să-i trateze cu cel mai mare respect” pe aceşti oameni, care au luptat timp de şase luni în schimbul libertăţii lor. ”Să nu beţi prea mult, să nu vă drogaţi, să nu violaţi femei, să nu faceţi prostii”, îi sfătuieşte Prigojin - el însuşi un fost condamnat devenit om de afaceri.
"BUCĂTARUL LUI PUTIN" A RECRUTAT PERSONAL DEŢINUŢI DIN ÎNCHISORI
Începând din vara anului trecut, Prigojin, căruia i se mai spune "Bucătarul lui Putin", deoarece firma sa de catering a găzduit dineuri la care a participat preşedintele rus, a recrutat zeci de mii de deţinuţi, mergând personal în închisorile ţării pentru a-i convinge şi pentru a compensa astfel lipsa acută de personal motivat pe câmpul de luptă. Într-o înregistrare video scursă în presă la un moment dat, Prigojin apare într-una dintre închisori, spunându-le deţinuţilor că vor fi eliberaţi dacă vor servi şase luni în cadrul grupului său.
Potrivit Olgăi Romanova, şefa organizaţiei Jailed Russia, un ONG pentru drepturile deţinuţilor, aproximativ 40.000 de deţinuţi ar fi fost recrutaţi până acum din închisorile ruseşti din întreaga ţară pentru a lupta în Ucraina. Ea spune că mulţi dintre ei au pierit luptând în încercarea de a captura oraşul Bahmut din Donbas. Demersul lui Prigojin de recrutare şi graţiere a deţinuţilor este "complet ilegal şi neconstituţional", spune Romanova.
Au existat, de asemenea, relatări despre deţinuţi din Wagner executaţi de comandanţii lor pentru că ar fi dezertat. În noiembrie, Prigojin a salutat uciderea brutală a lui Evgheni Nujin, un criminal condamnat, care a fost recrutat de Wagner şi care s-a predat forţelor ucrainene, dar care ar fi fost ulterior predat Rusiei în cadrul unui schimb de prizonieri. Prigojin a spus că videoclipul care arăta cum Nijin este executat cu o lovitură de baros în cap ar trebui să se numească "Un câine primeşte o moarte de câine".
CITEȘTE ȘI Evgheni Prigojin, liderul grupării paramilitare Wagner, comentează presupusa execuţie a unuia dintre foştii membri acuzaţi că sunt dezertori: ”Este o lucrare magnifică, poate fi văzută dintr-o singură mişcare”LUPTĂTORII WAGNER, CARNE DE TUN ÎN BAHMUT
Pe de altă parte, într-o înregistrare video publicată la sfârşitul lunii decembrie şi care ar fi fost filmată în apropiere de oraşul Bahmut din regiunea Doneţk, doi luptători care aparent ar fi din Wagner apar insultându-l pe şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, scrie "The Guardian", care precizează că nu a putut verifica în mod independent imaginile, dar când a fost întrebat de jurnaliştii ruşi în legătură cu înregistrarea video, Evgheni Prigojin a părut să-şi exprime aprobarea pentru acţiunile soldaţilor, spunând că a mers personal la Bahmut pentru a-i întâlni. "Băieţii m-au rugat să transmit că, atunci când stai într-un birou călduţ, problemele de pe linia frontului sunt greu de auzit", a spus Prigojin, într-o aparentă ironie la adresa comandantului-şef al armatei ruse.
Grupul Wagner a jucat un rol-cheie în ofensiva rusă împotriva Bahmut. Soldaţii ucraineni intervievaţi de "The Guardian" au spus că luptătorii Wagner au fost adesea folosiţi ca trupe de şoc în atacurile frontale asupra poziţiilor lor, în timp ce ruşii mobilizaţi recent sunt desfăşuraţi în roluri mai defensive.
Într-o înregistrare video sumbră publicată chiar de Anul Nou, Evgheni Prigojin a fost filmat în timp ce vizita un subsol din apropierea frontului estic, plin de cadavrele luptătorilor săi, mulţi dintre ei foşti deţinuţi, care au fost ucişi în timpul luptelor acerbe pentru oraşul Bahmut, un obiectiv-cheie din Doneţk, pe care Rusia încearcă să-l cucerească încă din vară. În morga improvizată, lui Prigojin i se arată cadavre pe targă şi în saci mortuari. O grămadă de cadavre în saci este stivuită până la nivelul umerilor în colţul uneia dintre încăperi, iar Prigojin poate fi auzit spunând: „Contractul lor s-a terminat, vor pleca acasă săptămâna viitoare. Aceştia se pregătesc să fie trimişi. Cu toţii lucrăm în noaptea de Anul Nou. Aici zac luptătorii Wagner care au murit pe front. Acum sunt puşi în sicrie de zinc şi se vor întoarce acasă”.
Într-un al doilea clip filmat în timpul vizitei sale pe frontul de est, Prigojin vorbeşte despre dificultăţile pe care le întâmpină forţele sale. "Toată lumea vrea să ştie când vom captura Artemovsk", explică el, folosind numele rusesc al oraşului Bahmut.
Trupele ruseşti au petrecut chiar săptămâni întregi încercând să captureze o singură casă în principalul oraş disputat din Donbas, Bahmut, susţine şeful grupului Wagner. "În Artemovsk, fiecare casă a devenit o fortăreaţă. Băieţii noştri se luptă uneori mai mult de o zi pentru o casă. Uneori se luptă săptămâni întregi pentru o casă. Şi în spatele acestei case, există încă o nouă linie de apărare, şi nu una singură. Şi câte astfel de linii de apărare există în Artemovsk? Cinci sute nu ar fi probabil o exagerare", spune Prigojin.
În timp ce surse ucrainene şi bloguri militare ruseşti sugerează de mult timp că Wagner a suferit pierderi grele în asaltul care durează de luni de zile, imaginile şi comentariul lui Prigojin par să confirme că aceasta este realitatea.
CITEȘTE ȘI Wagner vrea să trimită femei din închisori ruseşti să lupte în Ucraina, inclusiv ca ”sabotoare” sau ”lunetiste”, anunţă Prigojin
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.