Cinci puşcaşi marini americani au fost daţi dispăruţi joi după ce două aeronave s-au ciocnit în timpul zborului şi s-au prăbuşit în marea din apropierea Japoniei, oficialii americani susţinând că este posibil să fi fost vorba de un exerciţiu de reaprovizionare cu combustibil, scrie Reuters.
Ministerul Apărării din Japonia a informat că forţele sale maritime au găsit până în prezent doi dintre cei şapte puşcaşi marini care erau la bordul aeronavelor în momentul incidentului.
Unul dintre ei se afla în stare stabilă la Baza Aeriană Iwakuni, în timp ce al doilea a fost găsit la aproximativ 10 ore de la incident şi a fost luat la bordul unei nave militare japoneze. Nu există alte detalii despre al doilea puşcaş marin.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Operaţiunile de salvare pentru ceilalţi continuă.
Incidentul este unul dintre mai multe ale aviaţiei americane din jurul lumii în ultimii ani.
Military Times a informat anul acesta că accidentele aviaţiei au crescut cu 40% între 2013 şi 2017. Cel puţin 133 de persoane au fost ucise în aceste accidente.
Accidentele armatei americane reprezintă un subiect sensibil în Japonia, în special pentru locuitorii regiunii Okinawa, zona în care se află cea mai mare parte a soldaţilor americani. O serie de aterizări de urgenţă şi obiecte care cad din cer de la aeronavele americane au crescut îngrijorările japonezilor privind siguranţa.
„Incidentul este regretabil, dar în acest moment ne concentrăm pe operaţiunea de salvare. Japonia va răspunde corespunzător de îndată ce vom afla detaliile incidentului”, a declarat Takeshi Iwaya, ministrul Apărării din Japonia.
Marina americană a informat într-un comunicat că incidentul a avut loc la ora locală 02:00 la o distanţă de 322 de kilometri de coasta japoneză. Cele două aeronave au decolat de la Baza Aeriană Iwakuni şi efectuau exerciţii de rutină când a avut loc „un accident”.
Marina nu a oferit mai multe detalii, însă un oficial american, vorbind sub condiţia anonimatului, a declarat că incidentul a avut loc în timpul unui exerciţiu de reaprovizionare. Oficialii care au discutat cu Reuters nu aveau informaţii privind cauza accidentului, însă nu suspectează o pistă criminală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.