Guvernul a dispus o investigaţie cu privire la alimentele din spitale, după ce cinci pacienţi au murit într-o epidemie de listerioză după ce au consumat sandviciuri şi salate preambalate, relatează The Associated Press şi AFP.
Ministrul Sănătăţii Matt Hancock a anunţat sâmbătă că vrea ”o abordare nouă şi radicală” în privinţa mâncării servite în spitale.
PHE anunţa săptămâna trecută că ”au fost observate cazuri de infecţie cu listeria la şase pacienţi grav bolnavi, spitalizaţi în Anglia” şi că trei dintre aceşti pacienţi au murit.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Din nefericire, unul dintre cei şase pacienţi grav bolnavi a decedat între timp”, iar ”unul dintre pacienţii al cărui caz a fost identificat astăzi (vineri) ca legat de această epidemie a murit, ceea ce ridică la cinci numărul deceselor legate de această epidemie”, a anunţat agenţia vineri.
PHE a identificat în total nouă cazuri de contaminare în această epidemie şi precizează că ”toate aceste cazuri de infecţie cu listeria au survenit la pacienţi spitalizaţi în Anglia”.
Trei dintre pacienţi au murit la spitale din Manchester şi Liverpool, în nord-vestul Angliei. Celelalte două locuri nu au fost dezvăluite.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, infecţia pare săprovină de la produse preparate de către The Good Food Chain, retrase din spitale la 25 mai. Victimele decedate au consumat aceste produse înaintea acestei date.
PHE a anunţat că nu s-au raportat alte morţi după ce produsele suspectate au fost retrase, la sfârşitul lui mai.
The Good Food Chain şi-a încetat producţia pe perioada unei anchete menită să clarifice cicumstanţele exacte ale acestor infecţii, a precizat organismul, subliniind că riscul la adresa sănătăţii publice rămâne ”slab”.
Listeria este o bacterie care îmbolnăveşte uşor persoane sănătoase, dar care atinge persoanele slăbite - în vârstă, femei însărcinate, persoane care suferă de boli grave, precum cancerul şi diabetul - cărora le poate fi mortală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.