Central Intelligence Agency (CIA) a proiectat o tehnologie care restricţionează utilizarea rachetelor anti-aeriene după distribuirea lor către aliaţii Statelor Unite, potrivit unui cercetător, o soluţie despre care experţii consideră că poate convinge Statele Unite că este sigur să distribuie mai frecvent armament puternic, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noua tehnologie este destinată rachetelor portabile numite Man-Portable Air-Defense Systems (MANPADS), a afirmat cercetătorul olandez Jos Wetzels la o conferinţă de securitate cibernetică organizată sâmbătă la Leipzig, Germania.

Wetzels a spus că sistemul a fost descris într-un set de documente publicate de WikiLeaks în 2017, dar că dosarele au fost eticheta greşit, astfel încât nu a atras atenţie publică.

Cercetătorul a spus că CIA a creat ”o soluţie inteligentă de control al armelor” care ar restricţiona utilizarea rachetelor ”la un anumit moment şi într-un anumit loc”.

Tehnica, numită ”geofencing”, blochează utilizarea unui dispozitiv în afara unei anumite zone geografice.

Dezactivarea armelelor atunci când sunt scoase de pe câmpul de luptă ar putea fi o funcţie atractivă. Furnizate aliaţilor Statelor Unite, rachetele portabile pot contribui la câştigarea războaielor, dar deseori au fost pierdute, furate sau transferate teroriştilor.

De exemplu, rachetele Stinger MANPADS furnizate de Statele Unite i-au ajutat pe rebelii mujahedini să scoată forţele sovietice din Afganistan, în conflictul din anii 1980-1990.

Dar oficialii americani au cheltuit miliarde de dolari în Afganistan pentru a scoate rachetele din ţară şi din alte zone de conflict din lume.

Wetzels a spus că este neclar dacă proiectul CIA a părăsit vreodată masa de proiectare sau dacă a existat intenţia de a fi folosit, dar a notat că perioada în care au fost redactate documentele, în 2014-2015, a coincis cu informaţiile din presă despre furnizarea de rachete

MANPADS rebelilor din Siria. Geofencingul ar fi putut fi considerat un mijloc de asigurare că rachetele sunt folosite doar pe teritoriu sirian, nu şi în altă parte, a spus cercetătorul.

CIA a refuzat să comenteze.

Experţi externi care au evaluat analiza făcută de Wetzels o consideră plauzibilă.

N.R. Jenzen-Jones, şeful firmei de consultanţă în informaţii ARES din Marea Britanie, a spus că se discută de mult timp despre geofencing ca sistem de siguranţă pentru a pune arme puternice la dispoziţia ”forţelor prietene care operează în medii cu risc ridicat”.

Wetzel a spus că geofencingul nu este un panaceu, el enumerând o listă de vulnerabilităţi de securitate care ar putea fi folosite de insurgenţi pentru ocolirea restricţiilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.