Monarhia britanică a vândut Royal Mint Court, un teren de circa 2 hectare care a găzduit cândva instalaţia ce fabrica monedele britanice, unei companii imobiliare, în 2010. Beijingul a cumpărat terenul în 2018, iar acum intenţionează să investească câteva sute de milioane de dolari pentru a-l transforma în noua sa ambasadă din Regatul Unit. Rezidenţii cartierului, situat vizavi de Turnul Londrei, vor ca regele Charles al Marii Britanii să răscumpere parcela, susţinând că actualul proprietar, statul chinez, o va transforma într-un centru pentru activităţi diplomatice dubioase, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Consiliul local, Tower Hamlets, urmează să ia joi o decizie cu privire la propunerile pentru acest sit, care constă în mare parte din birouri dezafectate şi o clădire grandioasă din secolul al XIX-lea construită pentru Monetăria Regală. Dacă planurile - elaborate de arhitectul David Chipperfield - vor fi aprobate, locul va deveni sediul uneia dintre cele mai mari misiuni diplomatice ale Chinei din lume, dotată cu locuinţe pentru sute de angajaţi, un cămin cultural şi un centru de afaceri.

Royal Mint Court are însă o anomalie. Pe vremea când încă mai deţinea terenul, în urmă cu aproximativ 30 de ani, Crown Estate, compania care gestionează interesele imobiliare neprivate ale monarhiei britanice, a construit un complex de apartamente într-o parte a terenului, ca parte a unui program guvernamental de a oferi locuinţe pentru "angajaţii cheie", cum ar fi agenţii de poliţie şi asistentele medicale. Regina Elisabeta a II-a a fost fotografiată inaugurând complexul în 1989.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Proprietarii noilor apartamente au primit un contract de cesiune pentru teren pe 126 de ani - o practică obişnuită în dreptul imobiliar britanic, în care rezidenţii deţin locuinţa propriu-zisă, dar o altă entitate, un proprietar liber, deţine terenul pe care este construită. Astfel de contracte de închiriere conţin adesea clauze care restricţionează anumite activităţi în clădiri. Un contract de închiriere pentru un apartament din ansamblul Royal Mint Court, văzut de CNN, include clauze care îi dau dreptul proprietarului să intre pe proprietatea chiriaşului în anumite circumstanţe. De asemenea, îi conferă acestuia puterea de a le interzice rezidenţilor să agaţe obiecte, precum steaguri sau pancarte, în exteriorul locuinţelor lor.

Asociaţia rezidenţilor de la Royal Mint Court, care reprezintă cele aproximativ 300 de persoane care locuiesc în aceste clădiri, afirmă că se teme de modul în care China va interpreta şi va pune în aplicare astfel de reguli odată ce ambasada sa va fi construită alături.

CHINA ŞI SUSPICIUNEA SECŢIILOR DE POLIŢIE ILICITE

China a fost acuzată că îşi foloseşte avanposturile diplomatice şi asociaţiile comunitare aparent neafiliate ca secţii de poliţie ilicite în străinătate pentru a monitoriza cetăţenii chinezi din diaspora şi a-i constrânge să se întoarcă acasă. Parlamentarii britanici şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la informaţii privind existenţa a trei astfel de sedii în Marea Britanie.

China nu a negat că operează ceea ce numeşte "staţii de serviciu în străinătate", dar afirmă că aceste centre nu sunt reţele de poliţie extrateritoriale, ci mai degrabă organizaţii menite să ajute expaţii chinezi cu actele, cum ar fi reînnoirea permiselor de conducere.

"Mă tem că va avea loc un incident diplomatic, deoarece prerogativele de care dispune guvernul chinez sunt extinse şi excesive", a scris David Lake, preşedintele grupului de rezidenţi, într-o scrisoare adresată regelui Charles, văzută de CNN.

Un astfel de incident a avut loc în Marea Britanie în luna octombrie, când consulul general al Chinei la Manchester a recunoscut că a rupt pancarte ale protestatarilor din Hong Kong în faţa consulatului din această localitate. Unul dintre protestatarii pro-democraţie, care venise cu bannere cu imagini satirice ale liderului chinez Xi Jinping, a fost târât în incinta clădirii şi bătut, evenimente surprinse de camerele de luat vederi. Poliţia din Manchester investighează în prezent acest episod. Consulul general Zheng Xiyuan a declarat că a acţionat pentru că a considerat că afişele protestatarilor erau ofensatoare pentru patria sa.

La scurt timp după incident, oficialii chinezi au anulat brusc o întâlnire planificată cu rezidenţii de la Royal Mint Court, fără a oferi un motiv. Unul dintre ei a declarat pentru CNN că el şi alţi vecini voiau să abordeze incidentul de la Manchester la acea întâlnire.

"Asta ne-a amplificat temerile. Acesta este un loc minunat pentru a trăi chiar în centrul Londrei, dar ne trezim întrebându-ne cum se va schimba viaţa noastră odată ce China se va muta aici", a spus rezidentul. "De exemplu, eu am o parcelă care are vedere spre drumul de intrare în spatele ambasadei. Când voi fi acolo la grădinărit, îşi va face China griji că îi spionez?", a arătat el.

CE POATE FACE REGELE CHARLES AL III-LEA

Rezidenţii doresc ca China şi Marea Britanie să ajungă la un acord pentru a transfera drepturile de proprietate şi asupra terenului din jurul clădirilor lor. "Considerăm că este greşit ca guvernul chinez, în calitate de superputere globală, să aibă aceleaşi drepturi asupra noastră ca şi regina Elisabeta atunci când a aprobat contractele noastre de închiriere", a arătat David Lake, reprezentantul rezidenţilor, în scrisoarea sa către regele Charles.

În scrisoarea adresată regelui, rezidenţii mai spun că situaţia lor unică ar putea avea consecinţe mai ample - subliniind capcanele legilor de proprietate ale Angliei, adesea complexe şi arhaice, odată ajunse în mâinile unor puteri străine.

"Situaţia s-ar putea deteriora şi mai mult şi ar putea avea ca rezultat prejudicii pentru supuşii dumneavoastră britanici loiali şi pentru democraţia din Regatul Unit", a scris Lake în scrisoarea sa. "Facem apel la Majestatea Voastră să faceţi tot ceea ce puteţi pentru a ne oferi protecţie în acest moment dificil", mai spune Lake, un inginer pensionar care locuieşte în acest ansamblu din 1990.

Planurile pentru ambasada Chinei au generat 51 de plângeri, potrivit documentelor postate pe site-ul consiliului local. Plângerile arată că rezidenţii şi-au exprimat neliniştea inclusiv cu privire la confidenţialitatea viitoare a comunicaţiilor lor electronice şi şi-au exprimat temerile cu privire la o eventuală supraveghere fizică.

Locuitorii de pe amplasamentul Royal Mint Court spun că ar fi mai liniştiţi dacă terenul ar fi răscumpărat de suveranul britanic. "Ne-am dori să deţină din nou Coroana proprietatea noastră liberă (terenul)", a scris Lake, reprezentantul lor, în scrisoarea adresată monarhului. "Ne-ar ajuta să ne simţim parte a Regatului Unit, protejaţi de Coroană şi de legile Angliei", a pledat el.

Sugestia ca Regele Charles să încerce să răscumpere drepturile asupra sitului îl implică pe noul monarh - o figură aparent neutră care, atunci când era moştenitor al tronului, a manifestat un interes deosebit pentru planificarea urbană - într-o dezbatere tot mai aprinsă privind poziţia Regatului Unit faţă de China. În prezent, ochii lumii sunt aţintiţi asupra răspunsului Beijingului la cele mai mari tulburări civile din ultimii ani, generate de restricţiile anti-COVID, notează CNN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.