Regele Charles al III-lea a plecat vineri de la Castelul Balmoral către Londra, unde urmează să se întâlnească cu premierul Liz Truss, iar apoi să se adreseze naţiunii, relatează AFP.
DOLIU NAŢIONAL
Guvernul britanic a anunţat vineri că Regatul Unit intră într-o perioadă de doliu naţional care va dura până în ziua funeraliilor defunctei regine Elizabeth a II-a.
DOLIU REGAL
Un ”doliu regal” începe de vineri şi până la şapte zile după funeraliile defunctei şi urmează să fie respectat de către membrii familiei regale, personalul monarhiei şi trupele angajate în ceremonii.
Funeraliile, prevăzute la Abaţia Westminster, urmează să aibă loc peste zece zile, luni, la 19 septemrbie.
Elizabeth a II-a urmează să fie înhumată apoi în capela Castelului Windsor.
Reşedinţele regale, dintre care unele sunt deschise publicului - precum muzeele palatelor Buckingham, Balmoral, în Scoţia, sau Sandringham, în estul Angliei - urmează să rămână închise până la funeralii, au anunţat serviciile lui Charles al III-lea.
Steagurile au fost conborâte în bernă şi urmează să rămână aşa până la o zi după încheierea doliului regal, la ora locală 8.00 (10.00, ora României).
96 DE LOVITURI DE TUN
În total 96 de lovituri de tun, câte una pentru fiecare an al reginei defuncte, urmează să fie trase în mai multe locuri în Regatul Unit.
Clopotele Castelului Windsor, Abaţiei Westminster şi Bidericii Sf Paul urmează să fie trase.
Charles al III-lea se întoarce vineri la Londra,. împreună cu Camilla, regina consortă, pentru a se întâlni cu Liz Truss şi a se adresa naţiunii.
El este rege din momentul morţii mamei sale, însă urmează să fie proclamat în mod oficial rege sâmbătă, de către Consiliul Ascensiunii pe Tron, din care fac parte unii membri ai familiei regale, premierul şi mai mulţi miniştri de stat, doi arhiepiscopi ai Bisericii Anglicane, lordul-primar al City şi aproximativ 700 de membri ai ”Consiliului Privat” al monarhului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...