Cele două Corei s-au pus de acord joi asupra datei de 27 aprilie în vederea unui summit extrem de rar, la puţin timp după ce Kim Jong-un şi-a făcut debutul pe scena internaţională printr-o vizită-surpriză secretă în China, relatează AFP.
Acest summit între liderul nord-coreean şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in - doar al treilea de acest tip - ar urma să preceadă o întâlnire faţă în faţă istorică cu preşedintele american Donald Trump, în mai.
”Potrivit voinţei celor doi lideri, Sudul şi Nordul au convenit să organizeze «summitul 2018 Sud-Nord» pe 27 aprilie, la Casa Păcii sud-coreene în Panmunjom”, potrivit unui comunicat de presă comun.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În satul de frontieră situat în Zona Demilitarizată (DMZ), care împarte peninsula, a fost semnat armistiţiul Războiului Coreei (1950-1953).
Kim va fi astfel primul lider nord-coreean care va pune piciorul pe teritoriul sud-coreean de la sfârşitul războiului încoace.
Însă, potrivit unor versiuni oficiale nord-coreene, bunicul şi predecesotul său Kim Il Sung s-a dus în mai multe rânduri, în timpul conflictului, la Seul, care a căzut în două rânduri pe mâna forţelor sale.
Cele două summituri anterioare intercoreene - în 2000 şi 2007 - au avut loc la Phenian.
Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă organizate în Coreea de Sud au fost catalizatorul acestui foarte rapid proces de apropiere.
”TOATE SUBIECTELE”
Această destindere are loc după doi ani de escaladare, din cauza programelor balistic şi nuclear nord-coreene şi pe fundalul unor insulte personale şi ameninţări apocaliptice între Trump şi Kim.
Delegaţiile sud- şi nord-coreene, de câte trei membri fiecare, nu au stabilit agenda summitului, în cadrul întâlnirii lor, la Pavilionul Unificării, în partea nord-coreeană a satului Panmunjom.
Însă şeful delegaţiei sud-coreene, Cho Myoung-gyon a declarat pentru presă că au convenit ca Kim şi Moon să poate ”purta discuţii deschise despre toate subiectele”.
Asta înseamnă inclusiv dezarmarea nucleară a Peninsulei Coreea, a adăugat Cho.
”Agenda noastră este voinţa poporului”, a declarat şeful diplomaţiei nord-coreene Ri Son-gwon.
Cele două părţi au convenit să se reîntâlnească miercurea viitoare, în vederea unr discuţii de lucru, inclusiv cu privire la protocol şi securitate.
Beijingul a salutat aceste evoluţii. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Lu Kang, a apreciat că îmbunătăţirea relaţiilor intercoreene ”va contribui la promovarea păcii şi stabilităţii regionale”. ”Credem că este în interesul lor reciproc şi în al regiunii”.
În paralel, şeful diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, era aşteptat la Seul, pentru a-l informa pe Moon despre rezultatele vizitei la Beijing a numărului unu nord-coreean.
”DATORIE SOLEMNĂ”
Kim s-a dus în cel mai mare secret la Beijing, în prima sa vizită în străinătate de când s-a instalat la putere, la sfârşitul lui 2011, marcând o revenire în prim-plan a diplomaţiei chineze.
Beijingul şi Phenianul sunt apropiate în mod tradiţional de când au luptat alături în timpul Războiului Coreei, iar gigantul chinez este de departe primul partener economic al Coreei de Nord.
Însă relaţiile bilaterale chinezo-nord-coreene s-au tensionat în ultimii ani, din cauza susţinerii tot mai mari a Beijingului faţă de sancţiuni economice ONU menite să pună capăt ambiţiilor nucleare ale Phenianului.
Kim şi preşedintele chinez Xi Jinping au adus un omagiu relaţiilor lor istorice, iar liderul chinez a acceptat o invitaţie din partea nord-coreeanului de a se duce în Coreea de Nord, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene KCNA.
”Nu există vreo îndoială că prima mea vizită în străinătate (este) în capitala chineză”, a declarat Kim, potrivit KCNA. ”Este datoria mea solemnă”.
Liderul nord-coreean s-a pronunţat, cu această ocazie, în favoarea unei dezarmări nucleare a peninsulei coreene, potrivit agenţiei China Nouă.
Însă, a adăugat el, contează pe Seul şi Washington să ia ”măsuri treptate şi sincronizate pentru a se ajunge la pace”.
Potrivit unor analişti, cele două părţi au interesul ca acastă întâlnire să aibă loc - Phenianul, cu scopul de obţine susţinerea Beijingului, iar China pentru a-şi proteja interesele în ceea ce consideră a fi ograda sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...