Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte 18 au fost rănite luni, în atacuri ruse vizând instalaţii feroviare în regiunea Viniţa, în partea central-vestică a Ucrainei, anunţă parchetul local, relatează AFP.
”Din cauza bombardamentelor inamicului, cinci persoane au fost ucise, iar alte 18 rănite”, anunţă într-un comunicat parchetul precizând că tiruri de proiectile au vzat ”infrastructuri de transport” situate în apropierea orăşelelor Jumerînka şi Kozeatîn.
Directorul Căilor Ferate ucrainene Oleksandr Kamîşin a anunţat anteriorm, într-o postare pe Telegram, că ”trupe ruse continuă să distrugă în mod sistematic infrastructuri feroviare”.
”În această (luni) dimineaţa, în doar o oră, cinci staţii de căi ferate, în centrul şi vestul Ucrainei, au fost vizate de tiruri”, a anunţat el.
Viniţa este un important nod feroviar, atât în interiorul Ucrainei, cât şi prin legăturile în străinătate.
Majoritatea trenurilor internaţionale care traversează Ucraina trec prin această regiune.
Explozia unei rachete a declanşat luni un incendiu în Gara Crasna, în apropiere de Liov, în vestul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regiunii, precizând că nu deţinea imediat informaţii cu privire la eventuale victime.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...