Bilanţul violenţelor de joi, de pe Esplanada Moscheilor a ajuns la 113 răniţi, în timp ce mii de credincioşi musulmani au mers la Moscheea Al-Aqsa pentru a se ruga, după ce Israelul a ridicat măsurile de securitate impuse, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scene haotice au avut loc în locul sfânt pentru musulmani şi evrei. Poliţia israeliană a încercat să controleze mulţimea cu grenade lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Poliţia israeliană a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc asupra palestinienilor care au aruncat cu pietre.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Ne vom sacrifica pentru al-Aqsa!”, au scandat musulmanii, în timp ce mai mulţi oameni au urcat pee acoperişul moscheii pentru a instala drapele palestiniene, pe care poliţia israeliană le-a confiscat ulterior.

Potrivit Semilunei Roşii, tensiunile au luat amploare după ce militarii israelieni au închis una dintre porţile de acces pe Esplanadă, în timp ce un număr mare de credincioşi a încercat să intre.

Autorităţile musulmane au ridicat boicotul impus celui de-al treilea loc sfânt al islamului, după ce Israelul a anunţat că-şi retrage toate noile măsuri de securitate pe care le-a instituit la intrările acestui sit ultrasensibil.

Iordania a salutat această decizie israeliană drept o ”o etapă către potolirea” tensiunilor create de instalarea pe 16 iulie a unor detectoare de metale, la două zile după un atac în care au fost ucişi doi poliţilti israelieni în apropiere de Esplanada Moscheilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.