Cel puţin 34 de membri ai unor forţe loiale regimului lui Bashar al-Assad au fost ucişi într-o serie de atacuri simultane, miercuri în zori, de către gruparea Statul Islamic (SI), în vastul deşert sirian în care se ascund jihadiştii, anunţă o organizaţie nonguvernamentală (ONG), relatează AFP.
Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), ”opt militari sirieni şi 36 de membri ai Forţelor Apărării Naţionale”, o miliţie auxiliară a armatei, au fost ucişi în aceste atacuri care au vizat poziţii militare şi baraje de control.
Atacuri cu armă automată au avut loc în regiunea Al Rasafa, în Badiya - deşertul vast care se întinde din provincia Homs (centru) şi până la frontiera cu Irakul, în est, trecând prin provincia Deir Ezzor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Este vorba despre cele mai sângeroase atacuri din august, când 33 de militari au fost ucişi într-un atac SI vizând un autocar al armatei în provincia Deir Ezzor.
Potrivit directorului SOHR, bilanţul urmează să crească, unii răniţi aflându-se în stare gravă.
RAIDURI RUSEŞTI
ONG-ul cu sediul în Regatul Unit, care dispune de o vastă reţea de surse în această ţară devastată de război, anunţă că aviaţia rusă a efectuat după aceea raiduri vizând poziţii în care se află combatanţi SI, în deşert, soldate cu şapte morţi.
Armata rusă susţine regimul lui Bashar al-Assad şi dispune de două baze militare în Siria, o bază aeriană la Hmeimim şi o bază navală în portul Tartus.
SI şi-a intensificat recent atacurile în Siria, din zone deşertice în care combatanţii s-au repliat după ce au pierdut în 2019 un vast teritoriu pe care-l controla în această ţară.
Gruparea jihadistă, care a înregistrat o ascensiune fulgerătoare în 2014 atât în Siria, cât şi în Irak, a rămas fără ”califatul” pe care l-a autoproclamat în urma unor ofensive succesive în ambele ţări, susţinute de o coaliţie internaţională antijihadistă.
Înfrângerea SI în Siria a fost proclamată în 2019 (în Irak în 2017), însă coaliţia a rămas în această ţară pentru a lupta împotriva unor celule teroriste care continuă să opereze pe teritoriul sirian.
Cei peste 12 ani ai acestui război sângeros au fragmentat Siria în zone de influenţă, în pofida faptului să regimul a preluat controlul asupra unei mari părţi a teritoriului sirian, cu susţinerea aliaţilor săi - Rusia şi Iranul.
Războiul din Siria s-a soldat, începând din 2011, cu peste o jumătate de milion de morţi, devastarea infrastructurii şi deplasarea a milioane de oameni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.