Ninsori-record au loc de două săptămâni în nordul Japoniei, care au provocat mai multe morţi, iar Agenţia Meteorologică japoneză (JMA) lansează joi o alertă înaintea unui nou episod de ninsori, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Departamentul Aomori (nord) a înregistrat cel puţin nouă morţi din cauza ninsorii în această iarnă, inclusiv şase persoane care curăţau acoperişuri.

Departamentul Niigata (centru) a înregistrat cel puţin 12 morţi.

Trei angajaţi ai unei staţiuni montane izolate, în regiunea Fukushima, au fost găsiţi morţi marţi, după ce au traversat un munte pe care ningea, pentru a a efectua lucrări de mentenanţă la un izvor termal, potrivit presei locale.

Regiunile cele mai afectate de aceste ninsori - care au cauzat perturbări în transporturi şi mai multe morţi - se află de-a lungul coastei de la Marea Japoniei, către Rusia şi cele două Coreei.

”Sunt aici de zece ani şi nu am văzut aşa ceva”, a declarat postului japonez TBS un locuitor din zona izolată Sukayu, în departamentul Aomori.

”Dacă ne uităm la volumul ninsorii pe zi nu a avut loc un episod excepţional. Însă zăpada s-a acumulat”, explică el.

”Am putea asista la o furtună de zăpadă de un nivel de alertă, dacă norii şi ninsorile rămân în acelaşi loc”, avertiza joi, într-un buletin, biriul din Aomori al JMA.

În oraşul Tsunan, în departamentul Niigata, nivelul zăpezii a ajuns la 3,5 metri.

În ultimele zile, sute de vehicule au rămas blocate timp de ore în diverse locuri, pe autostreze înzăpezite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.