Cel puţin 13 cetăţeni germani se numără printre persoanele rănite joi, în atentatul de la Barcelona, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Berlin, Martin Schaefer, citat de Reuters.
Oficialul a precizat că o parte dintre conaţionalii săi sunt în stare foarte gravă.
El a subliniat că, deocamdată, nu poate nici confirma, nici infirma că printre morţi se află germani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Presa a scris anterior că trei nemţi şi-au pierdut viaţa în atac.
Cetăţeni din 24 de ţări se numără printre cei 13 morţi şi peste 100 de răniţi din atacul de pe principala arteră pietonală din Barcelona, La Rambla.
Ministru belgian de Externe, Didier Reynders, a confirmat că un belgian şi-a pierdut viaţa, iar Franţa a anunţat că 26 dintre cetăţenii săi sunt răniţi, cel puţin 17 grav.
De asemenea, patru australieni au fost răniţi : două femei sunt în spital, în stare gravă, dar stabilă, în timp ce doi bărbaţi au fost externaţi.
Trei bărbaţi din Olanda se numără printre răniţi, la fel ca şi o femeie şi cei doi copii ai săi din Grecia.
Trei români au fost răniţi în atentat, a anunţat Ministerul de Externe de la Bucureşti. Reprezentanţii Consulatului General al României la Barcelona urmează să se deplaseze la spitalul în care cetăţenii români răniţi sunt internaţi.
Un cetăţean din Hong Kong a fost rănit uşor, la fel ca şi un un american.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...