Cei trei americani eliberaţi de Coreea de Nord miercuri le-au mulţumit preşedintelui american Donald Trump şi secretarului de stat Mike Pompeo, pentru că le-au asigurat libertatea, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Am vrea să ne exprimăm  recunoştinţa profundă faţă de guvernul Statelor Unite, preşedintele Trump, Secretarul de Stat Pompeo şi cetăţenii americani pentru că ne-au adus acasă. Îi mulţumim lui Dumnezeu şi familiilor şi prietenilor care s-au rugat pentru noi şi întoarcerea noastră”, au declarat Kim Hak-song, Tony Kim şi Kim Dong-chul într-un comunicat.

„Apreciez că Kim Jong-un a făcut acest lucru şi i-a eliberat”, a declarat Trump.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Kim Jong-un a declarat că a acceptat propunerea SUA de a-i graţia pe cei trei deţinuţi, adăugând că întâlnirea sa cu Trump va fi „un prim pas excelent” pentru a se îmbunătăţi situaţia din peninsula nord-coreeană.

Unul dintre deţinuţi a fost închis în 2015, în timp ce ceilalţi doi se află în închisoare de un an.

Bărbaţii vor merge către baza aeriană Andrews de lângă Washington, acolo unde vor fi primiţi de Trump. Casa Albă a anunţat că au fost eliberaţi ca gest de bunăvoinţă înaintea unei întâlniri dintre Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Trump a precizat că locul în care va avea loc summitul dintre Coreea de Nord şi SUA va fi anunţat „în trei zile”.

Cei trei au fost reţinuţi pentru activităţi contra statului şi deţinuţo în lagăre de muncă. Ei au fost eliberaţi în timpul vizitei la Phenian a lui Pompeo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.